Viata incepe la 40 de ani

Criza varstei de mijloc este doar o amintire. De fapt, nu e o criza, ci mai degraba o perioada de tranzitie, caci viata poate incepe cu adevarat - si deseori are o evolutie mai spectaculoasa - la varsta a doua.

In prima tinerete, viata e tumultoasa, dar acaparata de ambitii si munca multa, pentru ca atunci ne cautam cel mai bun drum in viata.

Datorita progreselor in educatie, medicina si tehnologie, precum si cresterii sperantei medii de viata, "criza varstei a doua" se poate transforma intr-o perioada de "tranzitie"a varstei de mijloc. Din ce in ce mai multi cercetatori ajung la aceasta concluzie deloc lipsita de temei. "Daca stii sa fructifici ceea ce ai descoperit despre tine in prima jumatate a vietii, cea de-a doua va fi mult mai implinita", afirma psihologul israelian, profesorul-doctor Carlo Strenger, intr-un studiu publicat in Harvard Business Review.

Specialistul de la Universitatea din Tel Aviv spune ca in jurul varstei de 35 de ani cei mai multi dintre noi sunt deja "asezati". Sunt casatoriti, au copii, o locuinta personala si si-au facut deja o cariera. Cu alte cuvinte, la 40 de ani e timpul sa ne bucuram de viata si de reusitele noastre, dar si sa invatam din greselile pe care le-am facut, pentru ca experientele neplacute sa nu se repete. Astfel echipati, cand vom mai avea dificultati vom fi mult mai bine pregatiti sa le facem fata.

Mentalitati paguboase
 Ideea adanc inradacinata ca pe masura ce inaintam in varsta posibilitatile noastre sunt tot mai limitate este o premisa falsa. Adesea ne ucide sperantele inca din fasa si, in consecinta, ne blocheaza si actiunile. Este o resemnare, o predare nejustificata in fata unor situatii noi, neimpusa de nimeni, situatii pe care numai mintea noastra le transforma in bariere de netrecut.

Este o mentalitate extrem de paguboasa. Intotdeauna exista o sansa, insa aceasta trebuie cautata cu rabdare, speranta si incredere. De cate ori nu am auzit fraze-sablon ca: "E prea tarziu pentru mine!"... "La varsta mea nu se mai poate"... "Asta mergea in tinerete!"... "Ce-o sa creada lumea despre mine, ca m-am prostit la batranete?"... Din pacate, asemenea reflectii nu sunt specifice numai persoanelor de varsta a treia mai putin implinite, ci chiar si celor ajunse la jumatatea vietii.

Aceste mentalitati sunt invechite si trebuie inlaturate fara ezitari, pentru ca nu fac altceva decat sa puna frana progresului personal. Erau valabile in alte vremuri, cand educatia in familie era rigida, iar societatea era mai conformista, rigorile, prejudecatile si ierarhiile acesteia oferind personalitatii individului prea putin spatiu pentru manifestarea "liberului arbitru".

Dar cat timp aspiratiile noastre nu sunt rupte de realitate, la limita ridicolului sau a absurdului, nu e nimic rau in a ne face planuri indraznete si dupa 40 de ani.

Iluziile tineretii
Convingerea ca tineretea ne ofera posibilitati nelimitate este, de fapt, o iluzie. Provine din incompleta cunoastere de sine si din experienta de viata insuficienta pe care o avem atunci. La inceput luam deciziile bazandu-ne pe dovezi inconsistente despre abilitatile noastre si mai mult pe curaj. Dar nu ne dam seama de asta. Pana la urma este sarmantul entuziasm specific varstei.

"Iluzia unei libertati a tineretii se bazeaza, de asemenea, pe o idealizare retroactiva. Uitam de presiunile la care suntem supusi: trebuie sa urmam o scoala buna de unde sa iesim cu calificative superioare, apoi o slujba buna, unde sa urcam cat mai repede scara ierarhica a succesului. Acestea sunt ambitii care se manifesta pana in jurul varstei de 30 de ani. Totodata, in miezul acestor eforturi trebuie sa ne consolidam si identitatea, sa ne dezvoltam aptitudinile si sa ne formam respectul de sine", explica Strenger.

Conditia esentiala pentru a realiza toate acestea este sa nu confundam visul cu realitatea, ci sa potrivim bine balanta intre aspiratii si posibilitati. In caz contrar, esecul si deziluzia care il urmeaza sunt de neevitat. "Cu totii avem fantezii despre ceea ce am putea ajunge in viata - actori, cantareti, scriitori, moguli, lideri politici - dar, cand oamenii cred prea mult ca fantezia este o potentiala realitate, dau de necaz", mai spune specialistul.

Depresia, principalul semn
Cel mai frecvent semn al crizei varstei de mijloc este depresia. Se manifesta la ambele sexe si indiferent de starea materiala,  de cea maritala si de cea socio-profesionala. Putine persoane sunt "ocolite" de aceasta "cadere" sau o depasesc mai usor. Depresia cu toate formele ei este foarte complicata si le da batai de cap pana si specialistilor. Se manifesta mai puternic sau mai discret pe tot parcursul vietii, dar la varsta a doua se acutizeaza.

Este momentul cand multi dintre noi incep sa se simta deja batrani, neglijati, mai ales in relatiile de cuplu, unde se instaleaza frecvent monotonia. Si relatiile cu copiii se manifesta altfel. Cei mai multi isi incheie adolescenta si dau deja semne ca ar vrea sa-si ia zborul din "cuib". Isi creaza anturajul lor si isi manifesta din plin independenta.

Desi stim bine toate acestea, picam totusi in plasa melancoliei si a sentimentelor de instrainare, de abandon in fata sortii. Nimic nu mai e ca-nainte, parca am realizat prea putin, parca nimeni nu mai are nevoie de noi, suntem "expirati", imbatraniti, nu mai stralucim, nu mai avem puterea de a muta muntii din loc si, brusc, se crapa haul sub noi.

Este o falsa impresie, pentru ca, de fapt, viata isi urmeaza cursul firesc. Dar noi suntem orbiti de criza varstei si nu vedem si jumatatea plina a paharului. Pentru ca lucrurile nu sunt chiar asa, iar la 40 de ani sansele noastre nu sunt inca pierdute. Din contra, am castigat foarte mult, suntem "copti", ajunsi la deplina maturitate. E loc deci si pentru momente de fericire.

Curba critica
Pe parcursul vietii, starea de fericire urmeaza un traseu cu maxime si minime, asemenea unui grafic in forma de "U". Echipe de cercetatori din Marea Britanie si Statele Unite, care au studiat acest fenomen in tari de pe toate continentele, au ajuns la concluzia ca asa-numita "criza de la mijlocul vietii" apare atat la barbati, cat si la femei, in jurul varstei de 40 de ani. Momentul "critic" a fost identificat la varsta de 44 de ani.

Criza dureaza cativa ani, spre varsta de 50 de ani incheindu-se, iar tendinta ascendenta a starii de bine, de implinire si satisfactie se reia, crescand progresiv spre varsta a treia.

Momentele de maxima fericire se manifesta in copilarie. Nu degeaba i se mai spune si "varsta de aur". O tendinta asemanatoare se instaleaza in jurul varstei de 70 de ani, cand se pot atinge stari de satisfactie si bucurie asemanatoare celor traite la 20 de ani, dar, bineinteles, in varianta mult maturizata. Iesirea rapida din perioada critica depinde foarte mult de motivatiile persoanei si de capacitatea ei de introspectie si mai ales de constientizare a faptului ca este doar un sindrom depresiv, care nu trebuie lasat sa evolueze pana in stadiul patologic.

Un nou inceput
"Niciodata nu e prea tarziu", spune o vorba. Chiar daca am ajuns la maturitate si fie ca suntem impliniti, fie ca unele necazuri ne-au stricat planurile, cum ar fi un divort sau un job de care ne-am saturat, e intotdeauna loc de mai bine si de schimbare. In privinta carierei, tot mai multe persoane trecute de 40 de ani vor o schimbare si chiar se intampla sa poata s-o si faca.

Si pe plan sentimental exista o a doua sansa. Se spune ca "dragostea nu are varsta". In schimb are diferite nuante. La varsta a doua, sentimentele nu mai au tumultul tineretii. Sunt mai profunde, apare nevoia de echilibru si siguranta, mai ales la femei. Dragostea cunoaste o noua perioada romantica, plina de atentie si tandrete din partea partenerului. Exista mari sanse ca persoanele care nu si-au gasit perechea potrivita pana la aceasta varsta sau cele care au trecut printr-un divort sa dea marea lovitura, iar relatia sa dureze mult si bine. Si viata sexuala este mai implinita, pentru ca fiecare stie exact ce doreste de la celalalt.

Mandria varstei
E cazul sa facem un mic bilant in genul "ce-am avut si ce-am pierdut" si "ce-am facut si ce as fi putut sa fac", iar calculul nu trebuie sa se incheie aici, ci cu deviza cheie "ce mai am de facut de-acum incolo, pentru a-mi implini viata". Daca depunem armele n-am rezolvat nimic. Nu facem decat sa risipim achizitiile noastre importante, toata lucrarea noastra cu noi insine. Din contra, ceasul evolutiei personale trebuie "resetat" pentru viitoarea perioada a vietii, a carei bucurie de a trai ne ramane sa o descoperim si sa-i adaugam toata zestrea noastra de pana acum.

Cu alte cuvinte, trebuie sa avem sentimentul mandriei varstei noastre. Sa nu-l tinem incuiat in noi, ci sa-l lasam sa se manifeste, sa-l traim din plin ! Este unul dintre cele mai frumoase sentimente.

Autor :  Sinziana Stancu
Sursa :  jurnalul.ro