Ce varsta o avea Mos Craciun ?

Mitul lui Craciun are o istorie straveche, iar in diverse culturi, in diferite epoci, exista un folclor bogat legat de aceasta traditie.

Stramosii nostri geto-daci il celebrau pe Craciun, nume pastrat pana astazi, cu prefixul de Mos, ceea ce arata ca el vine din batrani, din trecutul indepartat, fiind un personaj nascut in perioada gerontocratiei getice. Rudimentele mitului stravechi pastrate in folclorul national romanesc il arata pe Craciun legat de cultul focului, dar si al bradului, copac sacru in credintele dendrolatriei. Se poate reconstitui cu destula certitudine modul de celebrare a unei sarbatori geto-dacice consacrata inceperii solstitiului de iarna. In sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia arderii intr-o vatra a unei buturugi, simbolizand anul vechi. La miezul noptii de 23 spre 24 decembrie, sacerdotii aruncau craci de brad peste jarul buturugii, care se aprindeau imediat, arzand cu valvatai. Era momentul sacru al inceperii Anului Nou, cand ziua, care se micsorase treptat din toamna, incepea sa creasca, in dauna noptii. Intetirea focului in vatra sanctuarului era un gest sacru al ajutorarii Soarelui de a incepe sa dea mai multa lumina si caldura.

Putem vedea astazi in acest gest o naivitate dezarmanta, daca nu ne transpunem in gandirea magica de acum cateva milenii. Dar, socotind atat durata de 365 de zile a anului, cat si solstitiile si echinoctiile, calculate de sacerdoti, asa cum arata clar piesele din sanctuarul-calendar de la Sarmisegetuza, constatam totodata o avansata preocupare a geto-dacilor fata de fenomenele astronomice.

Romanii au pastrat ca element folcloric, peste milenii, segmentul arderii buturugii in vatra casei, in noaptea cand vine Mos Craciun. Se prea poate ca acest Mos Craciun sa fie chiar numele dat de geto-daci ceremoniei arderii buturugii in noaptea inceputului solstitiului sau chiar a inceperii Anului Nou. In orice caz, termenul Craciun este specific romanilor, fiind preluat tarziu, cu conotatii crestine, de popoarele din jur, unguri, bulgari, slovaci, ucrainieni, rusi, desemnand ziua Nasterii Domnului Iisus Christos. El exista insa si la albanezi, cu stramosi iliro-traci, sub forma "kercum", avand sensul de buturuga ce arde. Aici nu este vorba de o preluare din limba romana a unui termen consacrat crestin, ci de prezenta unui cuvant extrem de vechi, cu origini tracice comune. Aceasta poate arata inca o data ca mitul "Craciun" era prezent cu mult timp inainte ca el sa fi fost asimilat de crestinism.

Poporul roman a pastrat vie traditia lui Craciun, dar si sensul stravechi al cuvantului de la care deriva insusi substantivul in cauza, precum craca, cracana, apoi creanga, crenguta, dar chiar si nume: Craciun, Craciunica, Craciunoiu, etc. Cum se vede, limba romana, spre deosebire de altele care au imprumutat termenul Craciun, are o intreaga familie de cuvinte legate de substantivul respectiv, atestand vechimea enorma a acestuia. Este interesant de observat ca prenumele Craciun nu apare insa in hagiografia crestina, lipsind un sfant cu acest nume, termenul fiind utilizat doar ca denumire a sarbatorii Nasterii Domnului.

O, Brad frumos !

Sarbatoarea geto-dacica a solstitiului de iarna era asociata si cu venerarea bradului , ca simbol al vietii, care biruie gerul si intunericul, ramanand verde tot anul, credinta venita din timpuri si mai vechi, cand oamenii primitivi adorau "spiritele" arborilor si plantelor. Cultul s-a perpetuat folcloric la poporul roman. In secolul al 19-lea, Sfantul Bonifaciu Strasbourg, calugar sas din Transilvania, bun cunoscator al obiceiurilor si colindelor romanilor, pe care le considera pagane, a stabilit o relatie sui-generis intre brad si Nasterea Domnului Iisus Christos in Palestina, unde de altfel nu creste copacul respectiv. Astfel, pomul de Craciun a devenit repede simbol al Nasterii Pruncului Iisus, in intreaga lume crestina. Adevarul este ca reformatorul Martin Luther a fost cel care, incercand sa elimine cultul sfintilor, a asezat bradul impodobit la loc de cinste in Sarbatoarea Nasterii Domnului, reinviind o traditie germanica antica.

Printesa Helene de Mecklemburg, care se casatorise cu Ducele de Orleans, a dus acest obicei in Franta. In Marea Britanie a ajuns abia in anul 1841, cand printul consort Albert, sotul Reginei Victoria, a comandat in tara sa natala un brad imens de Craciun, pe care l-a instalat in Palatul Windsor, pentru odraslele imperiale. Dupa exemplul regal, nobilimea, apoi intreaga populatie anglo-saxona, au inceput sa impodobeasca brazi de Craciun. Obiceiul s-a raspandit in coloniile britanice. In fine, el a ajuns tarziu in America de Sud si mai apoi in SUA, unde Mos Craciun a devenit caricatural, cu haine nemtesti si tichie caraghioasa de pitic.

Sursa ~ http://sfvasilebz.ro (pentru vizualizarea materialului integral - click pe titlu)