Atentie ! O boala care se ia ... Depresia (III)

Toti suntem oameni

Eram asa de ingamfat atunci ! Cand esti tanar, te crezi invincibil. Nu exista nimic care sa te impiedice. 
La varsta de 20 de ani am semnat un contract cu compania la care aveam sa lucrez imediat dupa terminarea facultatii. Serverele mari cu multiple terminale erau la fel de populare atunci cum sunt acum calculatoarele portabile, serverele si calculatoarele de buzunar. Lucram cu un grup de tineri energici, care stiau exact ce vroiau. Aveam personalul tehnic si de conducere de care aveam nevoie pentru a ne mentine in top. Zburam in Italia, Singapore si Tokio cum altii calatoreau dintr-o parte in alta a orasului. Stateam treaz doua zile pentru a revizui planurile afacerilor si pentru a rezolva problemele tehnice. Pentru mine era ca o medalie de onoare si ca ceva ce mi se parea a fi si extrem de barbatesc.

Banuiesc ca ma miscam asa de repede incat nu am vazut cand au inceput sa-mi scartaie rotile. Noii concurenti erau mai isteti. Ne luau putin cate putin din partea noastra de piata. In acelasi timp, cererea pentru serverele de dimensiuni mari scadea. Trebuia sa-mi vad prietenii facandu-si curat in birouri si plecand cu anuntul de concediere in mana. Insa, gandeam eu, nu mi se va intampla si mie, dupa cate dadusem acestei companii. Bineinteles ca am patit si eu la fel ca si ceilalti. Iata-ma, la varsta de 54 de ani si fara serviciu, avand cunostinte tehnice pe care nimeni nu le dorea si concurand cu tineri care aveau jumatate din varsta mea. Contasem pe o munca de consultanta pentru a ma tine ocupat, dar telefonul nu a sunat niciodata, iar casuta de e-mail a ramas goala. Iesit din sfera de interes, uitat. Marfa deteriorata. Un fundas cu accident la genunchi.

Sotia mea lucra cu norma intreaga, in timp ce eu ramaneam acasa cu pisica. Vara, totul era in regula. Puteam gasi intotdeauna un partener de golf sau mai mesteream ceva la barca. In a doua iarna m-am apucat de baut - cateva pahare dimineata, apoi cateva dupa-amiaza. Saptezeci de canale de televizor si nici nu-mi dadeam seama cand trecea ziua. 

Tatal meu, care avea peste 80 de ani si era sanatos, nu-si putea ascunde dezamagirea. Saraca mea sotie, era agitata si necajita. Ma simteam fara valoare. Stiam acum ca am toate semnele clasice de depresie. Dormeam mult. Pur si simplu, nu puteam sa ma pornesc. Imi traiam viata intr-un ritm extrem de lent.

M-am opus cand sotia mi-a sugerat sa consult un psihiatru. Ce slabiciune sa recunosc?! Sa vad un psihiatru, un mecanic al mintii?! Dar sotia mi-a spus foarte clar: sau ma duc, sau am terminat-o cu ea. Am incercat un consilier, dar nu m-am simtit bine cu el. Al doilea a fost OK. Parea un tip oarecare. Am avut niste discutii grozave si mi-am descarcat mult sufletul. Mi-a dat si niste medicamente care m-au facut sa par complet schimbat.  M-am dat pe brazda acum. N-am mai pus nici o picatura de alcool in gura. Merg in mod regulat la Asociatia Alcoolicilor Anonimi. Doresc sa profit de aceasta ocazie pentru a multumi sotiei mele pentru ca mi-a dat sutul in posterior de care aveam nevoie si pentru ca m-a suportat. Invincibil? Nu eu. Sunt doar un om.

Specialist in computere - Jamestown, N.Y.  Fost pacient al Clinicii Mayo - SUA

Puncte de reper :
* O data ce ati parasit o slujba si ati iesit din circuit, sunteti repede uitat.

* Dependenta de diferite substante chimice se poate furisa in perioadele de suferinta. Cand prietenii si familia doresc sa va ajute, lasati-i sa o faca.

* Nici o slujba nu este sigura, asa ca nu va puneti tot respectul de sine in slujba vocatiei. Cultivati-va o viata si in afara slujbei.


Sursa ~ Clinica Mayo: Cum sa imbatranim sanatos, de Dr.Edward T.Creagen