Problemele oamenilor in varsta sunt adeseori grave, dar rareori interesante...

Dupa o absenta nepermis de lunga din acest prietenos spatiu - am numit blogosfera noastra cea de toate zilele -, cauzata de un amalgam de motive obiectivo-subiective, revin cu speranta ca articolele din blogul meu dedicat vor fi redescoperite de cei carora m-am adresat si care au fost, poate, nedumeriti de subita si lunga mea disparitie.  Well, let' s go!
                                                                 ..............................................................................................

Citesc in aceste zile o carte care, in multe privinte, ma unge la suflet: Prea devreme batran, prea tarziu intelept, scrisa de un psihiatru practician si autor a numeroase scrieri pe teme medicale, Dr.Gordon Livingston, carte aparuta la noi la Editura Humanitas. Unul din capitolele cartii are titlul de mai sus si surprinde multe din ideile pe care le-am mai dezvoltat si eu in articole anterioare, dovedindu-si astfel valabilitatea indiferent de meridian pe acest pamant.

Batranetea este privita de obicei ca vremea drepturilor, spune autorul nostru.  Dupa ani lungi de munca, se presupune ca pensionarul are dreptul la timp liber, la securitate sociala si reduceri de tarife. Insa toate aceste prerogative sunt o  s l a b a  compensatie pentru  statutul depreciat  al oamenilor in varsta. Batranii sunt stigmatizati ca infirmi la minte si la trup. In afara continuarii rolului lor de consumatori, rareori este sustinuta ideea ca batranii ar aduce ceva folositor societatii.

Efortul de a-i izola pe batrani in institutii si comunitati destinate lor demonstreaza - afirma Dr.Livingston - credinta ca de la ei nu putem invata prea multe si reflecta dorinta de a reduce interactiunea cu ei. Lupta cu semnele inaintarii in varsta alimenteaza o industrie cosmetica de 150 miliarde de dolari (N.B. - in S.U.A.), care face sa para aproape insignifiante alte prioritati nationale, cum ar fi educatia, intretinerea autostrazilor sau apararea. Inflorirea chirurgiei plastice, a injectiilor cu botulina si preocuparea la nivel nemaiintalnit fata de riduri si caderea parului, toate acestea sugereaza ca procesul normal de imbatranire starneste in cei mai multi oameni o teama invecinata cu panica.

Lucrul de care ne temem este propriul sfarsit, iar semnele imbatranirii constituie pur si simplu indicii nedorite ale faptului ca suntem muritori. Prin respingerea batranilor si a semnelor noastre de imbatranire reactionam, pur si simplu, la o teama naturala de moarte care a preocupat dintotdeauna omenirea. Aceasta este gluma cosmica. Soarta sau Dumnezeu sau oricine conduce spectacolul acesta pare sa fi spus: "O sa te fac stapan peste toate celelalte forme de viata. DAR  o sa fii singura specie capabila sa-si contemple moartea".

Si care este reactia batranilor la marginalizarea si desconsiderarea manifestate de societate? Sunt furiosi. Nu-i destul ca trebuie sa sufere pierderile care vin o data cu varsta: scaderea atractivitatii sexuale si a entuziasmului, declinul sanatatii, moartea prietenilor vechi, disparitia treptata a acuitatii mentale. Mai trebuie sa faca fata si dispretului pe care societatea il rezerva celor fara putere sau fara un serviciu banos.

Si asa, vaicareala devine "sportul preferat" al batranilor. In lumea noastra complexa, anumitor grupuri le sunt atribuite anumite roluri. De exemplu, treaba tinerilor este sa ne puna la grea incercare pe noi, ceilalti, cu vitezomania, comportamentul zgomotos ori ticuri verbale gen "super", "cool", "marfa", "meserie", etc. Varstnicii nostri par uneori sa existe doar ca sa sacaie tot restul lumii cu incetineala si cu vaicarelile despre problemele lor fizice. Rareori este luata in consideratie ideea ca varstnicii au ceva de oferit tinerilor, din punct de vedere al intelepciunii si al experientei de viata. Motivul: cei mai multi batrani sunt preocupati in principal de plangerile lor egocentrice.

Cand persoanele de varsta medie vorbesc despre parintii lor in varsta o fac adesea cu o senzatie de obligatie amestecata cu descurajare. Batranii devin mai vulnerabili la depresie. Persoanele deprimate tind sa fie egocentrice si iritabile, si sunt o companie neplacuta. De multe ori varstnicilor  li se refuza tratamentul adecvat pentru depresie. Evaluarea medicala este inlocuita cu pseudoexplicatii gen: "Si eu as fi deprimat daca as fi asa batran".

Aceste asteptari reduse de ambele parti au ca rezultat un soi de impas in care varstnicii isi joaca rolul de sursa de nesfarsite bombaneli, in timp ce tinerii asculta in sila si incearca sa-si indeplineasca obligatiile fata de parinti si bunici avand cu ei un contact minim. Traiul separat si mult temuta mutare intr-o institutie pentru ingrijirea batranilor sunt doua semne obisnuite ale excluderii si marginalizarii care insotesc frecvent batranetea.

De fapt, stratificarea societatii pe liniile de varsta este una din impartirile cele mai rigide, depasind adesea separarile produse de educatie, avere si clasa sociala. Relatia dintre generatii este grav afectata de plangerile - insotite adesea de reprosuri inabil mascate ca sunt neglijati - care alcatuiesc conversatia multor varstnici. Exista multi oameni care au ajuns sa urasca apelurile telefonice de la parinti, mai ales raspunsul acestora la intrebarea "Ce mai faci?". Ce poate fi mai putin interesant si mai descurajant decat un pomelnic de junghiuri, dureri si necazuri intestinale, oferit pe tonul morocanos al celor care isi dau seama ca suferintele lor nu pot fi vindecate si se tot agraveaza?

Si acum iata surpriza placuta, esenta de intelepciune pe care ne-o ofera acest vindecator de minti si suflete: consider - spune Dr.Livingston - ca statutul de parinte, de altfel un angajament voluntar, nu implica o obligatie reciproca a celor tineri - de a-si trai viata dupa placul parintilor sau de a ne asculta la nesfarsit protestele despre ravagiile produse de timp. De fapt, sunt de parere - mai afirma medicul psihiatru - ca batranii au datoria sa suporte pierderile aduse de batranete cu maximum de bunavointa si de hotarare si nu sa impuna propriile lor neplaceri celor care / pe care ii iubesc.

Una din principalele sarcini ale parintilor este ca pe tot parcursul vietii lor sa le transmita tinerilor optimism. Orice alte obligatii am avea fata de copiii nostri, convingerea ca putem atinge fericirea in ciuda tuturor vicisitudinilor si nesigurantelor pe care le contine viata este cel mai mare dar care poate trece de la o generatie la alta. La fel ca toate valorile pe care dorim sa le transmitem copiilor  nostri - onestitate, daruire, empatie, respect, sarguinta -, importanta suprema a sperantei se invata din exemple.

"Imbatranirea nu e o treaba pentru fandositi" reprezinta aprecierea corecta a situatiei grele cu care se confrunta batranii intr-o societate obsedata de tinerete. Poate ca obligatia noastra suprema este sa suportam loviturile fizice si psihice care insotesc imbatranirea cu o demnitate ce exclude autocompatimirea.

Iti poti pastra speranta in fata insultelor la adresa individualitatii noastre pe care ni le aduce timpul? Intrucat curajul nu este o virtute distribuita in mod egal nici la tineri, nu ne putem astepta sa se manifeste in mod uniform nici la varstnici. Insa il recunoastem si il pretuim atunci cand il vedem. Capacitatea de a ne contempla netulburati disparitia iminenta ne da sansa de a fi, in cele din urma, viteji.

Daca ne putem pastra buna dispozitie si interesul fata de altii chiar si cand se trage cortina, le oferim un lucru de o valoare inestimabila celor care raman in viata. Prin aceasta ne indeplinim obligatia finala fata de ei si ne exprimam recunostinta pentru darul vietii pe care, fara sa-l meritam, l-am primit si de care ne-am bucurat atata vreme.   
   
 Iata niste idei la care merita sa meditam!
 
 

 

Ce stim despre virtutile batranetii si cum le valorizam?

Intr-una  din cartile sale, scriitorul german Manfred Hausmann spune ca detasarea este virtutea maturitatii si a numit astfel, poate, cea mai importanta virtute a batranetii. Detasarea, atitudinea degajata ne face capabili de o mai mare toleranta fata de altii si fata de noi insine. Ea este o alta fateta a capacitatii de a iubi, deoarece, acceptand felul diferit de a fi al altora, ne apropiem de o intelegere plina de dragoste, de o mai mare bunatate si blandete.

A fi mai tolerant nu inseamna insa in nici un caz a accepta, din slabiciune, orice; dimpotriva, varsta, cu experientele ei, ne poate face mai greu de corupt si ne poate ascuti privirea pentru a decanta mai usor adevarul si binele. Putem fi mai toleranti si pentru ca in multe ne implicam mai putin afectiv si avem astfel o distanta mai mare, ceea ce ne ofera posibilitatea unei mai mari obiectivitati.

O noua capacitate de a iubi reprezinta o alta virtute a batranetii. Daca, pe de o parte, pericolul de a deveni mai egoisti la batranete este mai mare, intorcandu-ne mai mult spre noi si spre binele nostru, pe de alta parte exista sansa unei noi disponibilitati de a iubi, pentru ca nu ne mai consideram atat de neinlocuit, nu trebuie sa ne mai dam atata importanta si, definind aceasta in termenii psihanalizei, ne vedem nevoiti sa renuntam la o parte din narcisismul nostru, din iubirea de sine, din incremenirea in Eul nostru. Desigur ca nu ne cade usor, la fel ca in cazul multor alte schimbari, dar aceasta extindere a iubirii de sine inspre iubirea de altii, de toti, poate deveni in cele din urma o expresie a recunostintei, a recunostintei pentru viata traita si pentru tot ce ne-a fost dat sa traim.

Ajungem astfel la o alta virtute a batranetii, foarte frumos surprinsa de psihanalistii germani Fritz Riemann si Wolfgang Kleespies in cartea lor des amintita pe acest blog (Arta de a te pregati pentru varsta a treia): este vorba de capacitatea de transcendere, asadar extinderea granitelor Eului nostru in suprapersonal. Indiferent daca aceasta se petrece in forma religioasa, prin cunoastere, prin trairi mistice, prin meditatie sau printr-o mare iubire - trairea transcenderii se numara printre cele mai frumoase virtuti ale batranetii. Daca pericolul batranetii rezida in obsesia crescanda a Eului, in cramponarea incrancenata in propriul egocentrism, tot astfel si sansa sa rezida in uitarea Eului, prin care devine posibila acea traire a transcendentei. O asemenea uitare de sine ne face permeabili pentru trairi la care altminteri nu am avea acces - mistica stiind cel mai bine sa vorbeasca despre acest subiect, ca si de socurile si bucuriile care pot exista intr-o asemenea traire. Este vorba de extinderea constiintei noastre prin uitarea de sine, de transcendenta, de acea extindere a limitelor individualitatii noastre in ceva mai cuprinzator, suprapersonal.

Este o lege psihologica faptul ca noi traim mai profund ceea ce este limitat in timp, iar aceasta profunzime a trairii poate fi, de asemenea, una dintre virtutile batranetii. Acceptandu-ne vremelnicia pe acest pamant, acel memento mori, putem deveni receptivi intr-o noua masura. Asa cum se intampla la orice despartire, avem, in principiu, doua posibilitati de a ne comporta. Putem sa ne cramponam atat de mult de ceea ce trebuie sa cedam, incat nu mai vedem nimic altceva in afara de pierdere. In acest caz, nu numai ca vom suferi mai mult, dar nici nu vom vedea si nu vom trai in profunzime ceea ce mai avem pentru o bucata de timp; teama de despartire si de pierdere va acoperi si va umbri totul. Fiind constienti ca trebuie sa parasim ceea ce ne este familiar, putem sa mai preluam acest lucru in noi cu toata intensitatea si, eventual, sa-l percepem apoi altfel; el ne poate dezvalui noi caracteristici care pana acum ne-au scapat, atata timp cat totul era de la sine inteles si, aparent, de durata. La batranete aceasta poate duce la o mai mare intensitate si densitate a trairii, poate chiar la recunostinta pentru ceea ce mai avem.

La randul lor, toate acestea de mai sus sunt strans legate de o alta virtute a senectutii : lipsa nevoilor. Nici aceasta nu ne este data, pur si simplu, ca un dar la batranete, ci ea trebuie cucerita si trebuie sa se impuna in fata impulsului de a dori sa avem cat mai mult de la viata. Scaderea dorintei in sensul cel mai larg al cuvantului, a vointei de a avea este un semn al maturitatii la batranete. S-ar putea spune ca dorinta de a avea ar trebui sa se transforme in dorinta de a da, de a darui. Aceasta reinventare, aceasta schimbare de atitudine contribuie mai mult decat s-ar crede la trairea rationala a batranetii. Numai astfel vom reusi sa evitam absurdul panicii provocate de teama de a pierde sau de cramponarea in dorinta de avea mai mult, care nu poate duce decat la prabusirea in irational si astfel la ratarea sensului insusi al senectutii.

Si vitamina B6 este esentiala in lupta impotriva imbatranirii (III)

Cercetari efectuate la Universitatea Tufts din SUA atesta ca, daca nu aveti suficienta vitamina B6, sunteti mai vulnerabili la semnele clasice ale imbatranirii - in principal, un sistem imunitar defectuos, declinul starii mintale, o sanatate subreda a inimii, diferite boli infectioase si, posibil, cancer. De exemplu, o deficienta de vitamina B6 conduce la reducerea producerii unor anticorpi care sustin sistemul imunitar ce lupta impotriva bolilor. Si mai grav este ca persoanele in varsta au nevoie de un plus de 20% de vitamina B6 fata de cele tinere. Dupa 40 de ani, aceasta vitamina incepe sa lipseasca din organism, in special din cauza unei absorbtii mai putin eficiente.

Asadar, principalele beneficii ale administrarii de vitamina B6 sunt urmatoarele:

* Sustinerea functionarii sistemului imunitar. Nivelul scazut de vitamina B6 extermina razboinicii sistemului imunitar; procentul de limfocite coboara semnificativ; productia de interleukina-2, substanta care incurajeaza dezvoltarea celulelor T - esentiale pentru sistemul imunitar -, se diminueaza. Dar cercetatorii de la Universitatea Tufts au reusit refacerea completa, la nivelul normalului, a acestor functiuni, dandu-le persoanelor in varsta suplimente zilnice de B6 timp de trei saptamani. Doza eficienta: 1,9 mg pe zi pentru femei si 2,88 mg pentru barbati.

* Salvarea vaselor de sange. B6 este un element important in lupta impotriva homocisteinei, nou-descoperitul distrugator al vaselor de sange. B6 reprezinta a doua linie de aparare. Acidul folic - despre care am vorbit intr-un articol anterior - influenteaza o enzima care descompune homocisteina. Insa e nevoie si de B6 pentru a ajuta o alta enzima, care distruge si ea aceasta proteina. Studiile dovedesc fara putinta de tagada ca, fara suficienta vitamina B6 in sange, homocisteina poate prolifera, deteriorand arterele si provocand atacuri de cord sau accidente vasculare. Exista dovezi ca B6 impiedica si coagularea periculoasa a sangelui.

* Imbunatatirea functionarii creierului. Intr-un studiu olandez s-a demonstrat ca 20 mg de B6 pe zi, luate timp de trei luni, au imbunatatit memoria pe termen lung in cazul unor persoane de peste 70 de ani. Cercetatorii au dedus de aici ca o cantitate adecvata de B6 poate intarzia declinul memoriei cauzat de imbatranire.

* Cat ? Pastilele obisnuite de multivitamine contin 3 mg de B6, o cantitate suficienta pentru corectarea deficientelor si sustinerea imunitatii. Suplimentele de 10 pana la 50 mg luate zilnic pot fi suficiente pentru reducerea homocisteinei, asa cum arata diferite studii.

 

* Dar hrana ? Alimente bogate in B6 sunt scoicile, cerealele integrale, nucile, soia, bananele, cartofii dulci, prunele.

* Cat inseamna prea mult ? Cel mai sigur e sa nu depasesti 50 mg de B6 pe zi. Dozele mari, in special pe termen lung, pot determina simptome neurologice. Dozele cuprinse intre 500 si 1000 mg zilnic au avut efecte toxice asupra sistemului nervos.