Ne programam imbatranirea ?

Se spune, intr-o acceptiune comuna, ca, dupa copilarie si adolescenta, omul mai traverseaza trei varste, trei etape: tineretea, maturitatea si..."vai, ce bine arati!"

Asupra dimensiunilor temporale ale acestor doua ultime etape, maturitatea si varsta a treia (cum indeobste i se spune), sunt numeroase discutii in breasla unor specialisti, precum medicii, sociologii, psihologii si, mai nou, chiar politicienii, care trebuie sa stabileasca pragul maxim al varstei de pensionare, in functie, evident, de nivelul sperantei de viata actuale, calculata statistic, dar si de nevoile tot mai presante ale unor economii nationale afectate de criza si cu bugete de asigurari sociale aflate la pamant.

Deci, daca varsta tineretii se intinde undeva intre 20 si 30-35 de ani, maturitatea cuprinde perioada de la 30-35 pana pe la 55-60 de ani, dupa care intram, logic, in varsta a treia (adica, batranetea?), desi, am citit ca "exista" si varsta a patra (niste comentarii asupra acestor foarte interesante materiale o sa fac in alt post).

Sunt aceste dimensiuni temporale ale varstelor omului "batute in cuie", ca sa zic asa? Evident ca nu. Durata de viata a unui om este stabilita, in buna parte, conventional, de comunitatea in care traieste. Din aceasta cauza, fazele de varsta din viata omului variaza de la o etapa istorica la alta si de la o cultura la alta.

Intr-o carte aparuta relativ recent, in 2008, Pavel Corut, un autor destul de controversat, adulat de unii fani, acuzat de alti critici ca simplist si superficial, avanseaza totusi unele idei pe care n-ai cum sa nu le iei in seama, macar pentru a decela cata credibilitate le poti acorda. In cartea cu pricina, intitulata "Secretele varstelor de aur", cu subtitlul :"Tineri, activi si fericiti de la 20 la 90 de ani", Corut lanseaza din start provocarea la unele discutii pe teme precum conservarea tineretii si prelungirea vietii active peste o suta de ani, programarea pozitiva a destinului propriu, obtinerea succeselor pana la varste inaintate, posibilitatea intineririi organismului uman.

Sa ne imaginam, ne propune Corut, ca toti oamenii ar capata credinta ferma ca perioadele reale de varsta ale omului sunt urmatoarele: copilaria, pana la 12 ani; adolescenta - cuprinsa intre 12 si 20 de ani; prima tinerete - intre 20 si 40 de ani; a doua tinerete - intre 40 si 60 de ani; maturitatea - intre 60 si 90 de ani; batranetea - peste 90 de ani, vizand depasirea varstei de o suta de ani. Ce s-ar intampla daca majoritatea oamenilor ar crede cu tarie in aceasta periodizare a vietii umane? S-ar produce o minune aparenta: oamenii ar trai intr-adevar dupa acest program, conservandu-si tineretea si prelungindu-si viata activa catre suta de ani.

Suna a SF cele scrise mai sus? Eu inclin sa cred ca nu. Geneticienii ne spun ca omul poseda un program vital de 200-250 de ani. Imbatranirea este determinata de activarea unor gene, prin comanda inconstienta data de creierul emotional. Daca ne inscriem in creierul emotional un program de tinerete si viata mai lung, el nu mai activeaza genele imbatranirii conform vechilor pareri despre varsta. Credinta ca tineretea dureaza pana la 60 de ani, dupa care urmeaza o maturitate de circa 30 de ani, se imprima in creierele emotionale ale oamenilor si devine program de viata prelungita pentru majoritatea lor.

E posibil sa programam creierul emotional ca pe un calculator, si sa-l alimentam cu niste soft-uri pentru conservarea tineretii, prelungirea vietii active si chiar pentru a produce o intinerire a organismului? Corut zice ca da, bazandu-se pe izvoare stiintifice, si eu inclin sa fiu de aceeasi parte a baricadei. Comentarii asupra unor proceduri concrete, analizate si propuse, voi face in articole viitoare.

Demn de luat in seama este, insa, si reversul acestei perspective optimiste, anume ca, inconstient si involuntar, unii dintre noi isi programeaza imbatranirea, desi nu o doresc in mod rational. Acelasi tipar, dar in sens opus. Creierul emotional nu face diferenta intre adevar si fictiune. Daca receptioneaza  din mediul social inconjurator , prin intermediul creierului cognitiv, informatii de tipul "am 50 sau 60 de ani si asta inseamna ca sunt batran", creierul emotional le inscrie ca atare in retelele sale neuronale, activeaza genele imbatranirii si incepe sa actioneze in directia imbatranirii tuturor organelor pe care le conduce: inima, plamani, ficat, rinichi, etc. Aceste operatii sunt posibile deoarece creierul cognitiv si cel emotional au prelungiri pana in ultima celula a organismului si pana in ultima gena a fiecarei celule. Deci, ele pot comanda intregul organism.

Unii oameni isi mai programeaza imbatranirea rapida si, uneori, chiar moartea prematura, prin abandonarea totala, dupa implinirea unei varste, a oricaror activitati creative, intelectuale sau fizice, in favoarea unei lancezeli fara rost, combinata cu diverse obiceiuri distructive, precum consumul de alcool, inchistarea in preocupari marunte si meschine, ancorarea in fata "tembelizorului", si altele asemanatoare. Astfel de cazuri se intalnesc frecvent printre proaspetii pensionari, care sub pretextul ca au muncit destul la viata lor sau ca nu stiu ce sa mai faca la 55-60 de ani, abandoneaza orice preocupare creativa sau care le-ar mentine tonusul vital, imbatranind vizibil pe zi ce trece.

Neimplicarea intr-o activitate creativa, placuta si utila in acelasi timp, este legata indestructibil de renuntarea la orice sperante, idealuri, vise si planuri de scurta, medie sau lunga durata. Fara aceasta hrana ideatica, intelectul si spiritul ajung la  lancezeala, iar viata de pe o zi pe alta, de la un anotimp la altul, devine cenusie si searbada, nefiind de mirare ca unii ajung sa nu-si mai doreasca continuarea ei.

In fine, oamenii isi mai programeaza imbatranirea prematura prin insusirea unor obiceiuri gresite, prin practicarea unor activitati contrare unei stari de spirit proaspete si entuziaste. Renuntarea la grija cotidiana pentru aspectul fizic, exterior, la "look-ul profesional", o data cu iesirea la pensie, insusirea unor ticuri verbale si fizice vizibil batranesti, preocuparea obsesiva pana la ipohondrie pentru orice suspiciune de imbolnavire, pregatirile pentru "viata de dincolo" - toate acestea ne programeaza inconstient si involuntar catre imbatranire si moarte.

In cartea lui Pavel Corut si nu numai (am un raft intreg de biblioteca pe care o sa ma straduiesc sa-l recenzez aici) am gasit si solutii, unele cred eu de-a dreptul viabile, pentru a ma pregati sa ating suta de ani.