miercuri, 11 septembrie 2013

O terapie alternativă: LECTURA



Un articol care mi-a picat sub ochi, publicat recent într-o revistă pe care o preţuiesc, Formula AS, mi-a creat o reală satisfacţie: Terapia prin lectură. Aşteptam de mult, mai ales în ultimii ani, un asemenea mesaj, care să repună în drepturi, cu argumente solide, cartea, cuvântul tipărit în general, în acest început de nou secol super-tehnologizat şi digitalizat. Nu cred că pot face un rezumat al acestui articol, pentru că fiecare frază sau propoziţie mi se pare demnă de a fi citată, aşa că o să-l reproduc aproape în întregime:

Foarte mulţi dintre "specialiştii" vremurilor noastre clamează, cu un aer doct, că vremea cărţilor şi a revistelor tipărite pe hârtie a murit sau, în tot cazul, este pe cale să apună, fără întoarcere. În viziunea lor, locul cărţilor va fi luat de aşa-numitele e-book-uri, nişte dispozitive disponibile de ani buni în magazine, cu ecran tactil, pe care se încarcă fişiere cu mii de cărţi, depozitate pe un card de memorie cât unghia. Apoi - se spune - revistele vor fi complet înlocuite de internet şi de atotputernicele televiziuni, la fel ca ziarele. Oare chiar aşa să fie? Recent, minţi luminate din domeniul computerelor şi al neuroştiinţelor au publicat PE HÂRTIE! - câteva cărţi revoluţionare , despre rolul lecturii cărţilor tipărite în menţinerea sănătăţii creierului şi a psihicului, dar şi pentru obţinerea unor performanţe intelectuale superioare şi chiar în vindecarea unor boli. Culmea este că taman gălăgioşii şi înfocaţii susţinători ai internetului şi ai informatizării vieţii cotidiene, de acum 10-15 ani, au devenit susţinătorii cei mai energici ai cărţilor tipărite şi ai delimitării vieţii noastre personale de haosul reţelelor de socializare şi de mass-media agresivă. Cum s-a produs această întoarcere de 180 de grade? Prin ştiinţă. Studii bine elaborate au arătat faptul că sistemul nervos al omului nu este făcut pentru stimularea obositoare şi continuă prin intermediul monitoarelor calculatoarelor şi al televizoarelor, ci, mai degrabă, pentru citit. Apoi, după vreo 50 de ani de televiziune, s-a constatat, prin studii foarte serioase, că orizontul de cunoaştere al oamenilor, capacitatea lor de a crea, de a avea idei originale, novatoare, s-a diminuat îngrijorător de mult, mai ales la telespectatorii permanenţi. În mod enigmatic, cititul cărţilor şi al revistelor de calitate, în forma lor tipărită, este un fel de...elixir pentru creier.  

Cum este influenţat creierul de cititul cărţilor ?

Studiile ştiinţifice făcute pe sute de voluntari din şcoli şi centre universitare au stabilit că citirea cuvintelor scrise pe hârtie generează o capacitate de concentrare net superioară, decât dacă s-ar citi aceleaşi cuvinte pe ecranul unui monitor. Mai mult decât atât, atunci când voluntarii au citit de pe hârtie, capacitatea lor de a face corelaţii şi asocieri inteligente pe textul respectiv s-a dovedit mult mai mare decât atunci când priveau pe ecran. Analiza undelor cerebrale a arătat că insuşi gestul de a întoarce pagina şi atingerea hârtiei au un efect benefic asupra creierului. Pe urmă, în intervalul de câteva secunde, cât ne ia să întoarcem o filă, creierul ia o binemeritată pauză, în care se activează alte porţiuni ale sale, responsabile de analiză şi sinteză, de digerarea informaţiei. Ca atare, cititorii textelor de pe hârtie sunt capabili de performanţe mentale net superioare faţă de cei care folosesc dispozitivele electronice pentru informare. Iar când e vorba de TV, diferenţele sunt mult mai dramatice. Capacităţi cognitive , cum ar fi memoria, discernământul, capacitatea de sinteză, empatia  ş.a.m.d. sunt  cu până la 70% mai scăzute la cei care preferă televizorul cărţilor, indiferent de gradul de instruire iniţial. De ce? Pentru că uitatul la televizor  pune creierul într-o stare de pasivitate, de receptivitate necontrolată la stimuli, alterând, treptat, celelalte capacităţi ale sale. În schimb, cititul are o acţiune mult mai echilibrată, activând zone mai variate din creier, menţinând şi dezvoltând mult mai multe funcţii ale sale.  

Lectura: de la plăcere, la terapie

După cinci decenii de televiziune şi alte două decenii de internet, specialiştii în neurologie şi psihiatrie din Statele Unite s-au văzut confruntaţi cu un val fără precedent de boli şi tulburări care îi afectează, în principal, pe copii şi pe tineri. Procentul copiilor cu autism, sindrom Asperger, depresie, depresie bipolară a crescut într-un ritm cel puţin îngrijorător, de la un an la altul. Noile generaţii au o tendinţă clară de a fi nu doar mai puţin instruite, dar şi mai însingurate, mai vulnerabile psihic şi extrem de instabile emoţional. S-a dovedit că de vină pentru această situaţie, care tinde să devină catastrofală, este neglijarea lor de către cei dragi, precum şi drogarea cu televizorul, jocurile pe calculator şi reţelele de socializare.  Dar remediul care ar putea fi?

Psihologii, împreună cu personalul bibliotecilor publice (care în Occident sunt nişte instituţii extrem de puternice), au avut o iniţiativă care are un succes uimitor: cititul la unison. S-au creat grupuri de terapie  şi de sprijin care citesc cu voce tare poezie, proză universală, texte ale unor mari religii. Măcar o dată pe săptămână, ei se întrunesc pentru a asculta, reculeşi, cum sunt citite câteva pagini de către conducătorul grupului. Apoi au loc discuţii şi comentarii libere, iar restul cărţii va fi citit de fiecare membru al grupului în parte, în zilele următoare, după care are loc o nouă dezbatere. Vă sună a simplu joc sau a cenaclu literear desuet? Ei bine, zeci de mii de oameni, mai ales tineri, bolnavi şi extrem de nefericiţi îşi găsesc alinarea  şi chiar tratamentul  în acest gen de terapie. Pacienţi cu afecţiuni psiho-emoţionale, pe care nici un medicament nu i-a putut ajuta, şi-au găsit remediu în versetele lui Shakespeare sau în lectura Mahabharatei. Metoda are un asemenea succes, încât a "invadat" şi Marea Britanie, ţările scandinave, Germania, ajungând şi la noi în ţară. Inclusiv în spitalele de oncologie şi în clinicile de geriatrie se practică terapia prin lectură, colectivă sau individuală. 
Să vedem în continuare câteva dintre cele mai frecvente indicaţii, pentru acest tip de tratament:

Lectura şi bolile cardiovasculare

Studiile ştiinţifice au arătat că, după primele 15-20 de minute de lectură, ritmul cardiac încetineşte şi devine mai regulat. Apoi, treptat, tensiunea arterială scade, iar valorile sale rămân mult mai stabile. Se pare că atunci când citim ceva cu plăcere şi care simţim că ne înalţă, chiar procesele de oxidare ale colesterolului şi depunerea sa pe artere sunt inhibate. Aşadar, dacă vrem să prevenim sau să combatem bolile cardiace, care sunt prima cauză de mortalitate la nivel mondial, nu avem decât să găsim o carte foarte bună şi să începem, sistematic, tratamentul. 

Lectura şi Alzheimerul

Această afecţiune are o incidenţă mult mai mică la persoanele care obişnuiesc să înlocuiască uitatul la televizor cu cititul. Interesant este că acest rezultat s-a observat atât la cititorii cu vechi ştate de serviciu, cât şi la cei care abia de câţiva ani au început să descopere bucuria de a citi. Aşadar, persoanele de vârsta a doua şi a treia ar trebui să (re)înceapă să-şi cultive bucuria lecturii, pentru a ţine această afecţiune teribilă deoparte. Şi nu doar prevenirea Alzheimerului se realizează prin lectură, ci şi a tuturor tulburărilor de memorie şi discernământ. Capacitatea de a depune efort intelectual şi chiar de a realiza eficient munci fizice până la vârste înaintate se menţine cu ajutorul lecturii. 

Lectura şi bolile psihice la copii

Foarte multe dintre aceste afecţiuni apar sau se agravează mult la copiii şi tinerii care sunt dependenţi de jocurile pe calculator, de reţelele de socializare sau de uitatul la televizor. Iar unul dintre puţinele antidoturi pentru aceste adevărate vicii, care fac ravagii în rândurile tinerei generaţii, este cititul cărţilor. Gradat, pe măsură ce copiii ajung să pătrundă în universul lor, dependenţa de celelalte mijloace de distragere se estompează şi, mai mult, felul lor de a gândi şi a simţi se însănătoşeşte. Cel mai dificil demers este însă chiar acela de a-i convinge să facă primii paşi în lectură. De regulă, aici funcţioneaza cel mai bine sistemul de recompense şi oferirea spre citire a unor cărţi cât mai apropiate de sfera lor de preocupări. De pildă, romanele după care s-au făcut ecranizările lor preferate şi din care au derivat chiar jocurile electronice sunt un foarte bun început pentru a se familiariza cu literatura. Apoi, este bine ca părinţii sau cei care se ocupă de ei să citească, la rândul lor, acele cărţi şi să le discute împreună.  În felul acesta, copiii vor avea un sentiment nou: acela că ceea ce fac, adică lectura, este înţeles, apreciat şi că lor, ca individualităţi, li se acordă atenţie, că sunt văzuţi. Lectura şi discuţiile pe marginea ei previn şi tratează depresia la copii, sindromul deficitului de atenţie (ADHD), sindromul Asperger.

Lectura şi tulburările de concentrare

Incapacitatea de concentrare, dar şi deficitul de atenţie sau de memorie sunt de foarte multe ori vindecate prin înlocuirea perioadelor de relaxare în faţa televizorului, cu cele de lectură. Cea mai eficientă se dovedeşte a fi aşa-numita lectură activă, în care nu ne limităm doar să citim informaţia, ci facem şi pauze în care reflectăm la ea, ne scriem chiar  câteva notiţe despre ceea ce am înţeles. În acest sens, cea mai bună lectură sunt aşa-numitele cărţi pentru dezvoltare personală, care oferă informaţii din domeniul psihologiei, despre cum ne putem îmbunătăţi relaţiile, performanţele sau viaţa pe ansamblu. Iar în cazul lecturii active, nu doar conţinutul acestor cărţi ne poate ajuta, ci chiar demersul de a citi şi a procesa ulterior, care obişnuieşte creierul să rămână într-o stare de concentrare perioade din ce în ce mai lungi de timp. Este însă foarte important să citim cu plăcere lucruri care ne atrag şi ne stârnesc interesul, aşa încât să nu resimţim neapărat un efort de voinţă în acest demers. 

Lectura şi bolile grave 

În tot mai multe centre de oncologie pentru copii şi adulţi sunt amenajate aşa-numitele puncte de lectură, care sunt mai mult decât nişte simple biblioteci. Aici se citesc zilnic cu voce tare anumite cărţi motivaţionale, sunt iniţiate discuţii şi se stimulează creativitatea pacienţilor. Iniţial, acest demers a fost făcut doar cu copiii, pentru a le distrage atenţia de la suferinţa produsă de boală, precum şi de la efectele dure ale radioterapiei sau chimioterapiei. Pe lângă diminuarea suferinţei, s-a observat însă şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii celor mici şi, cel mai uimitor, o creştere a speranţei de viaţă la membrii cei mai entuziaşti ai centrelor de lectură. Acest program extins la adulţi dă aceleaşi rezultate excelente. Lectura le conferă optimism, încredere în vindecare, pacienţii sunt mai dispuşi să spere şi să colaboreze cu medicii. Apoi, terapiile neconvenţionale, cum ar fi vizualizarea creatoare sau autosugestia pozitivă, sunt mai eficiente la cei care participă la lecturi. Rezultate fenomenale s-au obţinut şi la cei care şi-au descoperit bucuria de a citi texte spirituale, cum ar fi cele despre rugăciune, meditaţie sau post. Se pare, aşadar, că puterea vindecătoare a cuvântului este mult mai mult decât un simplu concept filosofic, ea tinde să devină o realitate ştiinţifică unanim acceptată. O veste cât se poate de bună: slova scrisă nu va muri! 

 Sursa:Formula AS

 

marți, 6 august 2013

Comedia batranetii cu autor in viata


Articolul de mai jos a fost scris de criticul literar Alex Stefanescu. Citindu-l, am zambit cu drag de el in sinea mea, pentru ca mi se potriveste ca o manusa, cum se spune, poate cu una-doua exceptii (nu spun care!, vorba lu'nea Iancu). Pentru ca si alti amici ai mei se vor regasi in el, li-l ofer:


N-am ras niciodata de batrani, dar am dreptul sa rad de propria mea batranete.

Zece ani din viata - de la patruzeci la cincizeci de ani - mi-au fost necesari ca sa ma obisnuiesc cu ideea ca am implinit patruzeci de ani. Apoi...nu mi-a mai pasat.

Candva ii anuntasem pe prieteni: "Prima data cand o femeie imi va oferi locul in autobuz, am sa ma sinucid". Pe la cincizeci si ceva de ani mi s-a intamplat asta, dar nu mi s-a mai parut ceva groaznic. Eram obosit, ma durea coloana si m-am bucurat ca pot sa stau jos.

Acum am saizeci si sase de ani (neimpliniti). Cand aud la televizor stiri de genul "Un batran de cincizeci si patru de ani a fost lovit de un autobuz...." tresar. Batran?! La cincizeci si patru de ani?! Dar imi aduc aminte ca si eu, elev fiind, cand m-a intrebat mama daca noua profesoara de romana e batrana sau tanara, i-am raspuns: "E batrana. Are treizeci de ani". 

Pentru diversele boli de care sufar iau zilnic douasprezece pastile. Ca sa combat efectul lor negativ secundar, ar mai trebui sa iau doua sau trei, dar ma abtin. Zilnic se mai naruie cate o parte din corpul meu, asa cum se intampla cu o cladire lasata in paragina. Ma obisnuiesc insa repede cu noua situatie, bucurandu-ma de ceea ce mi-a mai ramas. Este un noroc ca nu mi-a cazut parul si nici nu mi-a albit (o femeie, pe strada, care ma stia de la televizor, mi-a povestit cum se contrazice cu sotul ei, care sustine ca port peruca si m-a rugat: "Eu stiu ca nu purtati, dar va rog foarte mult, ca sa fiu absolut sigura, dati-mi voie sa verific"; si...nici una, nici doua, m-a tras de par). Este un noroc ca nu mi-au cazut nici dintii, doar mi s-au tocit putin de indelulga lor folosire. Lumea din jurul meu se mira cand ma vede sfasiind carne tare cu caninii si incisivii intacti sau ma aude zdrobind oase intre masele. 

Cand urc scarile obosesc repede si ma odihnesc discret prefacandu-ma ca studiez cate o pata de pe perete (un tablou ar fi mana cereasca). Mai greu este cand trebuie sa urc pe cate o scena la intalnirile cu publicul: treptele sunt de obicei foarte inguste si nu exista balustrada. Cand ajung sus, la microfon, consider ca am repurtat un succes prin insusi faptul ca am ajuns acolo si astept sa fiu aplaudat inainte de a-mi incepe discursul.

Tot ce fac, fac mai lent. Ma spal mai lent, ma imbrac mai lent, ma sui in masina mai lent, conduc masina mai lent. Drept urmare, nu ajung niciodata la timp acolo unde sunt asteptat. 

Ma consolez cu gandul ca exista totusi o activitate in care e buna lentoarea: dragostea. Nu cred ca o femeie il apreciaza pe un barbat care face amor repede-repede, gafaind, cu ochii iesiti din orbite, ca si cand ar vrea sa bata un record de viteza.

Multi critici literari sunt mai in varsta decat mine: Nicolae Manolescu are saptezeci si trei de ani, Gheorghe Grigurcu - saptezeci si sase, EugenSimion - optzeci. Iar criticii tineri nu mai sunt nici ei foarte tineri: Daniel Cristea-Enache implineste la anul patruzeci de ani (abia astept!).

Cand mi se coc ciresele in livada, nu sunt in stare sa ma sui pe scara rezemata de trunchi ca sa le culeg. Dar chem fete tinere in ajutor si am privilegiul de a le tine eu scara, ca sa nu cada. Este adevarat ca ele, prevazatoare, vin imbracate cu pantaloni. Insa e in zadar, pentru ca la varsta mea inca mai am imaginatie. 

Sursa: academiacatavencu.info

sâmbătă, 13 iulie 2013

Lectia de viata a omului Dorel Visan

Dorel Visan in "paradisul" lui de langa Cluj

Dorel Visan a implinit recent, pe 23 iunie, 76 de ani. Ii urez "La multi ani!", viata lunga si sanatoasa. Otilia Teposu de la revista Formula AS i-a luat un interviu, care, prin bogatia ideilor exprimate de omul Dorel Visan, se constituie intr-o adevarata lectie de viata pentru multi dintre noi. Pentru mine, cu siguranta!  Iata-l, mai jos:

- In urma cu cativa ani, admiratorii dvs. si intreaga lume a teatrului romanesc au intrat in panica auzind ca sunteti foarte bolnav de o suferinta, cel mai adesea, fatala. Peste catva timp, cand zambetul dvs. a aparut din nou pe micul ecran si pe scena Teatrului National din Cluj, toata lumea a respirat usurata. Acum, cand norii negri au trecut si sunteti mai in forma ca niciodata, ne gandim ca minunea pe care ati trait-o le-ar putea fi de folos si altora. Cum s-a intamplat?

"Mi-am luat, imaginar, ficatul in brate si l-am mangaiat"

- Acum cativa ani am avut o infectie la o coarda vocala si am facut o operatie. La analizele necesare s-a descoperit si "bucuria" asta la ficat: hepatita cronica virala! N-am stiut pana atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarma foarte dur, pe care a trebuit sa-l gestionez cat mai repede, caci boala aceasta este foarte vicleana. Primul impuls a fost ca e cutitul la os si ca trebuie facut ceva de urgenta, ca altfel ma gat din lumea asta. Asa ca am inceput rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient si atunci am inceput tratamentul cu interferon, care este un medicament extraordinar, dar are niste reactii secundare teribile, care pot mai degraba sa strice, decat sa repare in organism. Poti sa-l iei, sa te chinui degeaba si sa n-aiba nici un efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect, intr-o oarecare masura, dar tot nu am fost restabilit si vindecat total. In perioada aceea, intamplarea, care niciodata nu e intamplatoare, a facut sa cunosc un medic mai tanar, care m-a ajutat mult, pentru ca m-a orientat spre medicina naturista si spre alte metode de tratament, care tin de medicina complementara. Asa am ajuns sa-mi planific singur vindecarea si iata ca acum sunt un om vindecat.

- Sa le luam pe rand: ati inteles, la un moment dat, ca medicina alopata nu este suficienta pentru a trata boala dvs. sau ca este incapabila sa rezolve toate problemele medicale pe care le aveati...

- Da, am inteles si am simtit ca medicina alopata a acoperit doar o parte a vindecarii. Atunci m-am hotarat sa caut si alte metode de tratament. Eu citisem inainte cate ceva despre medicina complementara si despre cea orientala, dar nu am folosit pana atunci ceea ce stiam; daca am vazut acum ca-i bai mare am reluat lecturile, invataturile si notele mai vechi si am inceput sa practic unele din aceste metode. Primul pas a fost ca am invatat sa imi cunosc corpul, "sa vorbesc" cu el. Pe orice organ poti sa-l setezi, sa-l scoti afara (imaginar), sa vorbesti cu el, sa-l cureti, sa-l stergi, sa-l mangai, sa razi cu el. Asadar, am urmat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, in paralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a ficatului. Se spune ca exista o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poti sa-i ordoni sa se alinieze la un standard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie sa te porti frumos. Inima este regele, plamanii - statul major, vezica biliara este tribunalul, ficatul e consiliul de ministri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele si rinichii sunt servitorii, debaraseaza, , rinichii filtreaza sangele, au o munca de salahor. Poate nu le-am spus pe toate, dar cam asa este organizata armata trupului. Dar sa revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat in brate si l-am mangaiat. Si i-am facut o carapace de aparare, ca aceea a unei broaste testoase. Mental, in jurul ficatului am pus o plasa, care sa-i permita respiratia, dar prin care virusii care il inconjurau sa nu mai poata ajunge la el. Pe virusi mi i-am imaginat ca pe niste caluti de mare ce incercau sa-si bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, in interiorul ficatului, langa plasa aceea, mai aveam eu niste "oameni" ai mei, aliatii mei care ma slujeau si care veneau cu niste sabii si taiau nasurile calutilor, adica ale virusilor. Pare copilaresc ceea ce va spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Si calutii raniti mergeau la ceilalti si le spuneau, mai, nu mai veniti si voi, ca acolo va taie nasul si eu vedeam mental, imi imaginam ca nu mai vin altii, ca nu se mai apropie. Si chiar simteam ca nu mai vin. Eu asa am procedat, si mi-am planificat ca in trei saptamani sa scap de virusii care mi-au atacat ficatul si asa a fost, in trei saptamani n-a mai fost nici un virus. Dupa alte trei saptamani au venit din Scotia rezultatele analizelor facute la un laborator specializat in asemenea boli, si scria negru pe alb: "Virus hepatic nedetectabil". Doctorita alopata care ma ingrijea m-a intrebat ce am facut si i-am spus ca mi-am planificat vindecarea. Am spus ca vreau ca atunci asa sa fie si asa a fost. Asta inseamna sa planifici mental: vreau ca atunci sa fie asa si asa va fi. Asadar, daca-ti impui si bagi un program in creier, programul acela chiar functioneaza. Asta este ceea ce nu inteleg occidentalii si medicina alopata, din pacate. Ei rad de chestia asta, dar eu am mai vorbit si cu alti oameni care mi-au spus ca instinctiv au procedat asa, adica si-au imaginat vindecarea si chiar s-au vindecat. Si eu m-am trezit cu ficatul vindecat.

-Spusa asa, sub forma unei povesti, vindecarea pare foarte simpla. Chiar asa sa fie?

- Daca crezi in puterea mintii tale, in puterea gandului, chiar asa este. Numai ca trebuie sa fii perseverent in aplicarea acestor metode si sa nu le intrerupi total niciodata. Chiar si dupa ce ai primele semne de vindecare, trebuie sa le mai practici. In cazul meu, lucrurile s-au complicat in sensul ca tratamentul cu interferon a avut niste efecte secundare extrem de neplacute. Mi-a distrus un genunchi total, piciorul s-a umflat si s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o marime de 12 cm. Medicii alopati care m-au vazut mi-au spus ca solutiile in cazul meu erau punctia, operatia si un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la Bucuresti ca as vrea sa incerc niste metode complementare de tratament, care se bazeaza pe concentrare, meditatie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecarii, dar profesorul mi-a spus ca acelea sunt niste prostii in care el n-are incredere. Daca am vazut ca asa stau lucrurile, ca toti imi spun de baston si de carucior, am venit aici la tara, la mine, la Martinesti si zilnic mi-am facut automasaj, presopunctura, gimnastica, reglare energetica si multe altele inca. Dupa 6 luni a inceput sa se stabilizeze situatia oarecum, piciorul s-a dezumflat si incet, incet si-a reluat activitatea. Cand m-am dus la profesor la Bucuresti, la control, el mi-a zis: "Ai vazut domnule, ce bine ti-au facut medicamentele pe care ti le-am prescris, iti mai dau inca sase luni de tratament." Eu nu i-am mai spus ca de fapt nu le-am luat nici pe primele, asa ca nici n-am mai cumparat alte medicamente. Am revenit acasa si am reluat tratamentele complementare, am facut si masaj in apa sarata la Turda si intr-un an de zile puteam sa merg normal. Mai ramasese doar un chist de 2 cm sub genunchi, despre care doctorita mi-a spus ca nu se va inchide, ca asa e boala si ca, chiar daca se inchide, apare apoi in alta parte. 

- Banuiesc ca dvs. nu v-ati multumit cu un asemenea verdict si ca v-ati pus iar armata de aliati sa va ajute, nu? 

- Sa stii ca i-am pus la lucru si chistul a disparut in 5 zile. I-am pus insa intr-o alta forma decat in cazul ficatului, dar nu-mi prea place sa vorbesc despre asta, pentru ca multi nu pricep si batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumina violeta care este binefacatoare. Lumina violeta fiind la marginea spectrului are niste energii speciale. Linisteste si vindeca. De altfel, eu am practicat si metoda Silva de linistire si ajungere in stadiul alfa. Concret, am rugat-o pe doctorita sa-mi arate o imagine interioara a chistului. "Pai, degeaba vi-l arat, ca asta nu se mai vindeca, tot o sa se mute de colo, colo si nu mai scapati de el". Am insistat sa mi-l arate. "Domnisoara, i-am zis, numa' arata-mi-l, vorba ciobanului, ca de restul ma ocup eu". Mi-a aratat radiografia genunchiului, ce avea o forma confuza si o linie alba, unde era localizat chistul. M-am dus acasa si mi-am imaginat ca pun la baza genunchiului deformat o fanta de lumina violeta, ca aceasta se ridica treptat, acopera tot genunchiul si nu se mai vede dunga aceea alba, a chistului. A doua zi, am facut acelasi exercitiu, imi imaginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel si in a cincea zi chistul a disparut. Dar cum e posibil, o sa ma intrebati si va raspund asa cum mi-au spus si mie altii, mult mai specializati decat mine in asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a facut prin minte. In momentul in care am inchis mental boala in partea aceea a corpului, (prin imaginarea culorii violet vindecatoare), celulele genunchiului au facut o intrebare la creier: "Sefule, aici s-a dat ordin ca-i vindecat, dar in spatele luminii nu-i vindecat. Ce facem?" "Vindecati!", a zis creierul. Asa se vindeca orice parte a organismului. Mental. Dar asta presupune sa depasesti emotiile negative, sa te concentrezi si sa te autocontrolezi in orice moment. Eu pot acum sa fac aceste exercitii de autocontrol foarte repede, pentru ca le practic de multa vreme. Nici nu stiti cat este de mare puterea gandului. Niciodata sa nu spui ca esti bolnav. Niciodata sa nu spui ca esti batran, sau nefericit, sau suparat. Tot timpul sa ai in fata partea buna a vietii, a existentei. Sa spui mereu, chiar daca nu e chiar asa: "sunt sanatos, sunt tanar, in putere, sunt fericit, sunt multumit".

"Boala se naste in minte si tot acolo se si vindeca".

- In literatura, medicina si filozofia orientala se afirma ca este necesar sa existe un echilibru in tot si in toate; credeti ca ceva din viata dvs. a atras imbolnavirea?

- Mintea mea a atras boala. Boala se naste in minte si tot acolo se si vindeca. Toti avem pacate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciuna si mandrie, pana la invidie, egoism si ura, de la lene si gelozie, pana la ignoranta, pofta si necunoastere. Toate sunt pacate care, intr-un fel sau altul, sunt pedepsite. Dar poate ca mai intervin si pacate ale inaintasilor din cine stie a cata generatie. Totul se plateste pe lumea asta, nimic nu ramane nepedepsit, iar scopul final al acestei judecati supreme este reinstaurarea echilibrului intre toate si aceasta se poate face prin puterea mintii. Ceea ce gandesti,  spun orientalii, aia esti. Boala apare mai intai in minte si tot in puterea mintii sta si vindecarea ei, dar si salvarea in fata provocarilor tot mai stresante ale timpului in care traim. Tibetanii au trei metode de aparare si salvare de stres. Lasati-ma sa vi le spun pentru ca pot ajuta pe multi oameni. Prima este metoda antidotului: daca cineva se gandeste la tine cu ura, tu trebuie sa te gandesti la el cu iubire. Este cea mai simpla forma de aparare. Daca tipa la tine, raspunde-i linistit. A doua metoda este cea a constientizarii: daca cineva te uraste, tu trebuie sa intelegi ca ura este trecatoare, pentru ca totul este zadarnicie, dupa cum spune si Ecleziastul. Si-n momentul in care vin ca o avalansa necazurile asupra ta, tu trebuie sa te gandesti ca toate sunt trecatoare si ca vor lua sfarsit. Prin a treia metoda, folosesti emotiile negative ca si catalizator. Este ca si cum ai cadea in mare si te-ai folosi de forta valurilor ca sa iesi la mal. Este cea mai periculoasa dintre cele trei, care sunt toate o cheita de deschidere a mintii si a sufletului si de intelegere a vietii. Despre aceasta metoda, numita a Paunului, inteleptul Milarepa zice ca este ca si cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate intoarce in orice moment asupra ta ca sa te muste. Astea-s metode de a te apara de stres. Din pacate, noi nu le cunoastem si nici nu le practicam. Iti face unul rau, "...te-n cur pe ma-ta, stai ca-ti arat eu cine-s!", cam asa zice romanul nostru. Noi nu raspundem cu dragoste, raspundem tot cu ura la ceea ce ni se face. Or, trebuie sa invatam ca cea mai puternica forma de aparare in lumea periculoasa in care traim este Iubirea. O spun si va rog sa scrieti cu litera mare, pentru ca alaturi de libertate, dreptate si pace, Iubirea este unul din telurile si idealurile oamenilor de pretutindeni si ea sta ca o regina pe primul loc.

"Mi-am modificat total viata"

- Sunteti un mare actor, profesor, poet, marturisirile de acum arata publicului o alta fata a omului Dorel Visan. Toata aceasta experienta personala de vindecare a pornit din dorinta de a trai. Dincolo de faptul ca v-ati recastigat sanatatea, ce altceva ati mai invatat in acesti ani?

- Am ajuns la concluzia ca poti muri din lumea asta, fara sa stii cine esti, adica fara sa stii unde-i popa cu crucea. Or, se stie ca omul care traieste in confuzie nu poate fi un om sanatos, pentru ca nu judeca bine. Primul castig este ca am ajuns sa ma cunosc foarte bine si ca am inteles ca poti sa te ajuti singur, daca-ti disciplinezi mintea. Am fost in lumea intreaga pentru a invata din intelepciunea medicinii traditionale de pretutindeni. Am calatorit in Noua Zeelanda, Australia, China, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia,  Japonia, Canada, nici nu mai stiu pe unde n-am fost si peste tot pe unde am umblat, am vazut cat de mult pretuiesc oamenii simplitatea, naturalul, traiul in aer liber, aproape de pamant, in concordanta cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modificat total viata. Traiesc acum intr-o casa taraneasca, langa Cluj, lucrez zilnic in gradina, am plantat pomi, vita-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveti, ceapa si morcovi, usturoi; fac zilnic exercitii fizice, am ajuns la cate 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gimnastica, de la o ora si jumatate, pana la trei ore pe zi. Ninge, ploua, picura de roua, numai asta am de facut si asta fac. Cand a fost baiul mare, am respectat o dieta severa, acuma e mai relaxata, am adoptat o cale de mujloc. E drept insa, cateodata, tot intr-o parte ma trage si mai mananc si ce nu-i potrivit. Altfel, n-am incetat sa invat sa traiesc cat mai simplu si invat cat de multe pot despre corpul meu. Cunosc, de exemplu, cele 5 forme de respiratie, inteleg cum se poate conduce energia in corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa si stapani vointa, cum sa scap de cele trei otravuri mari ale lumii: ura, pofta si iluzia. Oi, Doamne, cata zoala, cate exercitii, cat studiu, pana am ajuns sa inteleg, cat de cat, ce-i cu mine pe lumea asta! Pana am inteles ca trupul singur are tot ce-i trebuie ca sa se vindece si sa se refaca. Alopatia, medicina clasica, vindeca partea, dar omul trebuie sa vindece intregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci "refacut" in totalitate prin hranirea cu energie naturala, aceea pe care o primeste si copilul la nastere. Aceasta forta de refacere a sanatatii au intuit-o si popoarele primitive care au folosit insa si puterea povestilor si a miturilor, a artei, in general, pentru intoarcerea la lucrurile ancestrale si, mai ales, la Lumina dintai sub care Dumnezeu i-a daruit omului din energia Lui vie si vindecatoare.

Sursa: Formula AS

duminică, 30 iunie 2013

Cum sa traiesti 100 de ani sau peste...



Pornind  de la un adevar de necontestat, anume ca exista multa confuzie cu privire la ce anume ne ajuta realmente sa traim mai mult si mai bine, o echipa de cercetatori americani condusa de Dan Buettner, a studiat asa-numitele "Zone Albastre"ale lumii - niste comunitati a caror batrani traiesc cu vigoare si energie pana la varste record.

Abordarea cercetatorilor asupra problemei longevitatii a constat in asocierea cu National Geografic si cu Institutul National de Gerontologie, pentru a gasi cele patru zone confirmate sub aspect demografic si delimitate geografic si apoi ducerea acolo a unor grupe de experti, pentru a cerceta metodic ce fac exact acei oameni si pentru a extrage la final  esenta trans-culturala.

Prima "zona albastra" a fost gasita la 125 mile de  coasta Italiei, pe insula Sardinia. Dar nu intreaga insula, care are cca 1,4 milioane de locuitori, ci doar o zona din munti, numita provincia Nuoro. Aici barbatii traiesc cel mai mult, existand de aproximativ 10 ori mai multi centenari decat vietuiesc  in America. Si nu doar ca traiesc 100 de ani, ci o fac cu o extraordinara energie: oameni care la 102 ani inca merg pe bicicleta la lucru, sparg lemne sau pot infrange la skandenberg un tip cu 60 de ani mai tanar decat ei.

Istoria lor incepe din timpurile lui Isus Hristos. Este de fapt o cultura a epocii bronzului, care a fost izolata. Pentru ca solul e sterp, cei mai multi dintre ei sunt pastori, ceea ce le da ocazia sa faca o activitate fizica moderata in mod regulat. Dieta lor se bazeaza in cea mai mare parte pe vegetale, marcata de mancaruri pe care le pot lua cu ei la camp. Au inventat o paine de grau integrala nedospita, numita notamusica, facuta din grau arnaut; de asemenea, un tip de branza, facuta din laptele animalelor care se hranesc doar cu iarba, asa incat branza este bogata in acizi grasi Omega-3, in loc de acizi grasi Omega-6 ce provin de la animalele ce se hranesc cu porumb; nu in ultimul rand, un tip de vin la care nivelul de polifenoli este de trei ori mai mare decat la oricare alt vin din lume. Se numeste Cannonau.

Dar adevaratul secret sta mai mult in modul in care este organizata societatea lor. Si unul din elementele cele mai proeminente ale societatii sardiniene este modul in care ii trateaza pe batrani. Daca in America echitatea sociala pare sa fie maxima pe la varsta de 24 de ani - vezi reclamele ! -, in Sardinia cu cat esti mai in varsta, cu atat ai parte de mai multa echitate, si cu atat intelepciunea iti va fi mai mult cinstita. Daca mergi in barurile din Sardinia, in loc sa vezi calendarele Sports Illustraded  cu costume de baie, vei vedea calendarul "Centenarul Lunii".

O a doua "zona albastra"se afla in cealalta parte a planetei, la aproximativ 800 de mile sud de Tokyo, in Arhipelagul Okinawa. Okinawa este formata din 161 de mici insule. In partea de nord a insulei principale se afla kilometrul zero al longevitatii. Aici este locul unde a fost gasita populatia cu cele mai varstnice femei din lume. Este locul unde oamenii au cea mai lunga speranta de viata din lume, fara nici un fel de disabilitati. Ei traiesc mult si tind sa moara in somn, foarte repede si, de multe ori, dupa ce au facut dragoste. 

Au de cinci ori mai multi centenari decat America. Au o cincime din rata cancerului de colon sau de san si o sesime din rata bolilor cardiovasculare, fata de situatia din America. Pe ce se bazeaza aceste performante? Inca o data: o dieta bazata pe plante, plina de vegetale cu multa culoare in ele. Si mananca de opt ori mai mult tofu decat americanii.

Mai important decat ce  mananca este cum  mananca. Au tot felul de mici strategii care sa-i fereasca de supraalimentatie, ca de exemplu: mananca din farfurii mai mici, asa ca tind sa manance mai putine calorii la fiecare masa. In loc sa ia masa in stil familial, cu servitul mancarii in mod traditional, ei se servesc la tejghea, pun restul alimentelor la loc, si apoi isi duc portia la masa. 

Au, de asemenea, un proverb vechi de 3000 de ani, care este cea mai grozava sugestie inventata vreodata cu privire la dieta. A fost inventata de Confucius. Este cunoscuta  ca fiind  dieta Hara, Hatchi, Bu. In esenta este o mica zicala, pe care acesti oameni o spun inaintea mesei, ca sa-si aduca aminte sa se opreasca atunci cand stomacul lor este 80 la suta plin. Iti ia cam o jumatate de ora ca acea senzatie de satietate sa ajunga de la stomac la creier.

Dar, ca si Sardinia, si Okinawa are cateva structuri sociale care pot fi asociate cu longevitatea. Daca te nasti in Okinawa, te nasti intr-un sistem unde vei avea automat un set de prieteni cu care sa calatoresti prin viata. Ei il numesc Moai. Daca esti intr-un Moai se asteapta de la tine sa impartasesti si castigurile, dar si necazurile, avand astfel intotdeauna un sprijin apropiat.

Un alt asa-zis stereotip al celor din Okinawa este un cuvant care le umple toata viata: "ikigai". Tradus grosolan inseamna motivul pentru care te trezesti dimineata. Echipa de cercetatori a stat de vorba cu un maestru de karate in varsta de 102 ani, al carui ikigai era sa transmita mai departe aceasta arta martiala; cu un pescar de 100 de ani, care de trei ori pe saptamana se indeletnicea cu prinsul pestelui pentru familia lui; cu o bunica de 102 ani, al carei ikigai era stra-stra-stra-stranepoata sa, mai tanara cu 101 ani si jumatate. Intrebata cum se simte cand o tine in brate  a raspuns: "Ma simt de parca as fi ajuns in rai". 

Echipa de cercetatori s-a ambitionat sa gaseasca o "zona albastra" si in America. Si au descoperit populatia cu cea mai lunga viata din America printre Adventistii de Ziua a Saptea concentrati in zona orasului Loma Linda din California. AZS-istii sunt niste metodisti conservatori. Ei sarbatoresc Sabatul de vineri de la apus, pana sambata la apus. Ei il numesc "Sanctuarul celor 24 de ore", timp in care respecta cinci mici obiceiuri care le ofera o extraordinara longevitate.

Aceasta comunitate de cca 70.000 de oameni este una eterogena: exista albi, negri, hispanici, asiatici. Singurul lucru pe care il au in comun este un set de mici obiceiuri in stilul de viata, pe care le urmeaza cu strictete aproape tot timpul vietii. Ei isi iau dieta direct din Biblie: Geneza, capitolul unu, unde Dumnezeu vorbeste despre leguminoase, seminte si plante verzi, lipsind carnea.

AZS iau in serios sanctuarul lor temporal: pentru 24 de ore in fiecare saptamana, indiferent cat sunt de ocupati, de stresati la serviciu sau de preocupati cu nevoile copiilor, ei opresc totul si se concentreaza pe Dumnezeul lor, pe reteaua lor sociala si - strans legate de religie - pe plimbarile in natura. Iar puterea acestui obicei nu sta in faptul ca iesirile au loc ocazional, puterea sta in faptul ca sunt facute in fiecare saptamana o viata intreaga. Adventistii tind, de asemenea, sa se intalneasca cu alti adventisti. Daca mergi la o petrecere adventista nu vei vedea oameni care beau alcool sau fumeaza marihuana.; in schimb, ei vorbesc despre urmatoarea lor iesire in natura, schimba retete si, da, se roaga. Si astfel se influenteaza unul pe altul intr-un mod profund si semnificativ.  

Echipa a mai facut cercetari in inca doua "zone albastre": zona Ikaria din Grecia si zona Nicoya din Costa Rica, unde au gasit alte dovezi de longevitate. Apoi au cautat elementele comune ale acestor culturi. Care sunt lucrurile pe care acesti oameni le fac la fel? Au fost gasite noua elemente comune. 

Primul suna aproape a erezie: nici unii, nici altii din aceste comunitati nu fac exercitii fizice, cel putin nu in felul in care noi concepem aceasta activitate. In schimb, au vietile organizate astfel incat sa fie constant implicati in activitati fizice.  

De exemplu, acele femei de 100 de ani din Okinawa sed de regula pe podea; ele se ridica sau se aseaza pe podea de 30 sau 40 de ori pe zi. Sardinienii locuiesc in case construite pe verticala: zilnic, sus si jos pe scari. Fiecare drum la magazin, la biserica, la casa unui prieten este un prilej de mers pe jos. Nu au nici un fel de facilitati. Nu exista nici un buton de apasat pentru diferite activitati in casa sau gradina. Daca trebuie sa amestece pentru o prajitura, fac acest lucru cu mana. Aceasta este o activitate fizica. Asta arde calorii la fel de bine ca si mersul pe banda rulanta. Atunci cand chiar fac intentionat activitati fizice, fac lucruri din placere. Obisnuiesc sa se plimbe, singura cale dovedita pentru a opri declinul fizic si cognitiv, sau lucreaza ceva in gradina. Ei stiu cum sa-si organizeze viata in mod corect, asa incat au si o perspectiva corecta.

In fiecare din aceste culturi exista un timp pentru repaus. Cei din Sardinia se roaga. Adventistii de Ziua a Saptea se roaga si ei. Cei din Okinawa au obiceiul venerarii inaintasilor. Cand esti grabit sau stresat, asta declanseaza ceea ce se numeste raspuns inflamator, care este asociat cu orice boala de la Alzheimer la cele cardiovasculare. Daca insa o iei mai usor, macar 15 minute pe zi, schimbi acea stare inflamatorie intr-o stare anti-inflamatorie. 

Acesti oameni au cuvinte pentru simtamantul rostului pe pamant, ikigai, precum cei din Okinawa. Cei mai periculosi doi ani din viata noastra sunt anul cand ne nastem, din cauza mortalitatii infantile, si anul in care ne pensionam. Ei bine, acesti oameni isi stiu rostul si sunt activi cat timp traiesc, ceea ce valoreaza cel putin sapte ani suplimentari la speranta de viata. 

Nu exista o dieta a longevitatii. In schimb, acesti oameni beau cate un pic in fiecare zi; tind sa manance o dieta bazata pe plante. Nu inseamna ca nu consuma carne, dar mananca multe leguminoase si nuci. Si au strategii de prevenire a supraalimentatiei, lucruri mici care ii ajuta sa plece de la masa la timpul potrivit.

La temelia tuturor acestor factori sta calitatea legaturilor dintre acesti oameni. Ei aseaza familia pe primul loc, au grija de copiii lor si de parintii lor in varsta. De obicei, toti apartin unei comunitati religioase, care valoreaza intre 4 si 14 ani suplimentari la speranta de viata, daca te implici de patru ori pe saptamana. Si cel mai important lucru este ca apartin grupului potrivit: s-au nascut ori s-au inconjurat din proprie initiativa intre/cu oamenii potriviti. 

Se stie din studii anterior facute ca daca trei dintre prietenii tai cei mai buni sunt obezi, exista 50% sanse ca si tu sa devii supraponderal. Asa ca, daca te insotesti cu oameni cu un profil "nesanatos", acest lucru va avea un impact important asupra ta in timp. In schimb, daca ideea prietenilor tai despre petrecerea timpului liber coincide cu cea de activitate fizica, plimbari, mers cu bicicleta, gradinarit, daca prietenii tai beau cate un pic dar nu mult si mananca sanatos, daca sunt saritori si de incredere, acest lucru va avea cel mai mare impact pozitiv in timp.

Dietele nu functioneaza. Nici o dieta nu a functionat pentru mai mult de 2 la suta din populatie. Cand vine vorba de longevitate nu exista solutie la minut, cum ar fi o pilula sau altceva de acest gen. Dar daca va ganditi bine prieteniile, acestea pot fi o aventura pe termen lung si, de aceea, reprezinta poate cel mai semnificativ lucru ce-l putem face pentru a adauga mai multi ani vietii noastre, si viata anilor ce vin.

Sursa: suntsanatos.ro

miercuri, 19 iunie 2013

Ironie?! Barbatii se maturizeaza mult mai tarziu decat femeile. La ce varsta ating ei maturitatea?



Creierul barbatilor se maturizeaza la varsta de 43 de ani, adica cu 11 ani mai tarziu decat cel al femeilor, sugereaza un recent studiu realizat de oameni de stiinta din Marea Britanie. Studiul  confirma unele teorii anterioare, care sustineau ca barbatii s-ar maturiza mai tarziu decat femeile. Mai mult, studiul in cauza a relevat un procent insemnat de barbati care recunosc o astfel de situatie: unul din patru barbati intervievati a declarat ca se considera imatur.

Pe de alta parte, in timpul cercetarii a rezultat ca trei din zece femei au intrerupt relatiile de cuplu, declarand ca nu mai aveau rabdare sa se confrunte cu actele imature ale partenerilor, iar opt din zece femei au declarat ca ele ii cred pe barbati incapabili sa inceteze vreodata sa se comporte ca niste copii. Printre actele copilaresti specifice barbatilor imaturi, femeile au enumerat flatulenta intentionata, ragaiturile, consumul alimentelor tip fast food in timpul noptii si pasiunea pentru jocurile video.

Rezultatele studiului au mai reliefat si ca 46% dintre participantele la sondaj au fost implicate in relatii in care aveau sentimentul ca sunt nevoite sa-si ingrijeasca partenerii ca pe niste copii. Femeile au declarat ca, in medie, erau nevoite sa le ceara partenerilor sa se comporte potrivit varstei lor de aproximativ 14 ori pe an, adica mai des de o data pe luna.

Pe langa aspectele legate de imaturitate, femeile au declarat ca partenerii lor aveau si probleme de comunicare. Un sfert dintre ele isi doreau ca partenerii lor sa vorbeasca despre ceea ce simt. In context, femeile simteau ca ele sunt nevoite sa ia singure cele mai grele decizii.

Si totusi, cum reusesc cuplurile sa treaca peste aceste diferente? Potrivit rezultatelor din studiu, 40% dintre participanti au declarat ca ei vad imaturitatea ca pe o componenta importanta care ajuta la mentinerea unei relatii amuzante. Mai mult, 33% dintre subiecti au adaugat ca imaturitatea ajuta la crearea unei legaturi speciale cu copiii. 

Pe baza declaratiilor facute de famei, in studiu a fost listat topul obiceiurilor care denota imaturitatea barbatilor:

1. Obiceiul de a crede ca propria flatulenta este amuzanta;
2. Consumul de alimente fast food la ora 2 noaptea;
3. Practicatul jocurilor video;
4. Dorinta de a obtine scorul cel mai mare la jocurile video intr-o competitie cu copii;
5. Excesul de viteza pe sosea sau luatul la intrecere cu alte masini;
6. Obiceiul de a chicoti cand cineva vorbeste trivial; 
7. Condusul masinii pe drumuri publice cu muzica data la maximum; 
8. Obiceiul de a face glume proaste; 
9. Reticenta de a vorbi in timpul unei relatii de cuplu;
10. Incapacitatea de a gati chiar mancaruri simple;
11. Repetarea acelorasi glume la fiecare iesire cu prietenii;
12. Incapacitatea de a purta discutii mai ample sau de a vorbi despre ei insisi;
13. Dezinteresul pentru citirea unor carti;
14. Dansul prostesc;
15. Obiceiul de a apela la mame pentru spalatul rufelor personale;
16. Apelatul la mame pentru a le pregati masa;
17. Obiceiul de a purta pantofi sport in club;
18. Detinerea unui skateboard sau a unei biciclete BMX;
19. Aversiunea la consumul de legume;
20. Schimbarea frecventa a locurilor de munca.

Sursa: descopera.ro (click pe titlu)

duminică, 16 iunie 2013

Zece reguli ale jocului numit VIATA



Cherie Carter-Scott este o personalitate cunoscuta si o fina observatoare a naturii omenesti. Cartile sale sunt extrem de populare datorita temelor abordate si a modului in care este privit omul, atat din punct de vedere al personalitatii, cat si al comportamentului, al interactiunii si al comunicarii cu semenii sai.

Lectura cartii If  Life Is A Game, These Are The Rules (Daca viata este un joc, acestea sunt regulile) il aduce pe cititor in fata unor adevaruri ce sunt, de cele mai multe ori, ignorate. Iata mai jos zece lectii extrem de interesante si incitante, la care merita - cred eu - sa meditam, oricare dintre noi.

Lectia nr.1: Vei primi un corp
                   
* Corpul pe care il primesti la nastere este unic si, indiferent daca iti place sau nu, este al tau pe toata durata vietii.
* Fii de acord cu corpul tau, accepta-l, primeste-l. Nu vei primi un altul de-a lungul acestei existente pe Pamant.
* Iar ceea ce este cu adevarat important e ceea ce se afla in interiorul tau, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.

Lectia nr.2: Ti se vor da lectii

* Pentru ca ai fost trimis in aceasta viata si ti s-a dat un corp, vei primi in continuare si lectii.
* Viata este un sir nesfarsit de lectii din care, indiferent de varsta, sex, timp si perioade temporale, vei avea de invatat de fiecare data.
* Cu fiecare zi care trece, vei avea cate ceva de invatat.
* Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienta de viata.
* Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de cate ceva. Vei fi nevoit sa inveti, vei vrea sa inveti.
* Iar traversarea acestor experiente, acumularea de experienta dau, de fapt, sens existentei tale.

Lectia nr.3: Nu exista niciodata greseli. Doar lectii.

* Incercarile, reusitele, dar si greselile fac parte din lectiile pe care le ai de invatat. 
* Victoriile fac parte din lectii. Experientele nereusite si nefericite fac parte din lectii.
* Greselile sunt imprevizibile - poate chiar necesare - pe drumul spre atingerea intelepciunii, a dezvoltarii spirituale.
* Este important sa-ti percepi greselile personale, ca si pe ale altora, ca facand parte integranta din procesul de invatare.
* Este important sa iesi din astfel de situatii cu fruntea sus si cu zambetul pe buze - zambindu-ti tie si zambindu-le celorlalti, iertandu-te pe tine, dar si pe ceilalti, aratandu-le compasiune lor, dar si tie insuti.
* Iertarea inseamna stergerea datoriilor emotionale, eliberarea de orice vina sau resentiment. Iertarea inseamna o lectie invatata, un pas urias spre ceea ce tinzi sa devii.
 
Lectia nr.4:  Lectia se repeta, pana cand este invatata

* Lectiile sunt repetate pana la invatarea lor completa. Mai mult ca sigur ca este asa. Lectiile se incapataneaza sa revina ostentativ in viata ta, pana cand vei fi capabil sa le intelegi ca atare; va mai trebui sa intelegi ca o greseala nu este un capat de lume, ci doar cel mult o lectie.
* Provocarile, problemele, nemultumirile, toate acestea vor aparea in mod constant in viata ta, daca nu le percepi ca pe ceea ce sunt: niste LECTII din care ai intotdeauna ceva de invatat.
* Eliminarea problemelor inseamna, de fapt, acceptarea cauzalitatii si asumarea propriei responsabilitati pentru ele.
* Ca sa inveti o lectie, trebuie sa iti asumi greselile invatarii ei.
* Trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru ceea ce ti se intampla - fara sa cauti vinovati in jurul tau sau pretexte ori motive pentru nefericirea ta actuala.

Lectia nr 5: Nu incetezi niciodata sa inveti

* Crezi ca, la un moment dat, vei termina de invatat lectii si  de acumulat informatii.
* Crezi, la un moment dat, ca ai invatat tot ce se putea invata. Ca mai mult de atat nu se poate. BA SE POATE!
* Intotdeauna vei avea ceva de invatat. ALTCEVA. 
* Atata timp cat esti in viata, atata timp cat ai un trup si un suflet si te lasi prins in ritmul vietii, vei avea de invatat. Asta, pentru ca nu exista etapa a vietii tale din care sa nu ai de invatat.
* Daca reusesti sa fii flexibil, sa-ti constientizezi punctele slabe, sa te desprinzi de obisnuinta , adaptandu-te schimbarilor, iti vei inlesni cu mult procesul de invatare si netezi drumul catre multumirea de sine.

Lectia nr.6: Nu exista un ACOLO, mai bun decat AICI

* Nu  exista un ACOLO, mai bun decat AICI - chiar daca asa pare.
* Nu exista un acolo, mai bun decat aici, daca vrei sa fii fericit ACUM. Ca sa fii fericit in acest moment, trebuie sa te bucuri de ceea ce ai in acest moment.
* Trebuie sa extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie sa fii multumit de tine insuti, de punctul in care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai facut, fara conditionari.
* Ceea ce este AICI si ACUM aduce mai repede fericirea, decat ceea ce ar putea sa fie in ALTA parte, in ALTE circumstante, in ALTE conditii, langa o ALTA persoana, intr-un ALT timp, poate ALTA...

Lectia nr.7: Cei din jurul tau sunt oglinzi care te reflecta pe tine

* Lasa deoparte tendinta de a-i judeca pe ceilalti, de a-i respinge, de a-i iubi sau uri, de a-i tine la distanta. O faci intr-un mod subiectiv, raportandu-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urasti sau le iubesti la tine insuti.
* Acceptarea de sine - cu felul tau de a fi, de a simti, de a gandi -, asa cum este sinele tau, este o lectie pe care trebuie sa o inveti ca sa ii poti accepta pe ceilalti asa cum sunt ei.

Lectia nr.8: Doar de tine depinde ceea ce ti se intampla in viata.
* Ceea ce ti se intampla in viata depinde de tine si doar de tine.
* Nu este un truism. Alegerea iti apartine. Ai la indemana, la fel ca toti ceilalti resursele necesare pentru a obtine ceea ce iti doresti de la viata.
* Startul spre fericire se da de la aceeasi linie. Ca sa reusesti, uneori trebuie sa inveti sa si pierzi, sa lasi sa plece, sa depasesti momente, sa ai curaj, sa indraznesti, sa visezi, sa-ti aduci aminte ca ai putere, sa crezi cu adevarat ca destinul tau depinde de tine.

Lectia nr.9: Raspunsurile pe care le cauti se gasesc, de fapt, inauntrul tau.
* Toate raspunsurile pe care le cauti in jurul tau se gasesc, de fapt, inauntrul tau. 
* Asculta-te, stai de vorba cu tine, vezi ce-ti spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinte ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai incredere in ceea ce iti spun ele si ai incredere in tine.
* Lasa-le sa te inspire. Lasa-le sa te transforme. Iti pot furniza cel mai precis si mai corect raspuns pe care l-ai primit vreodata.

Lectia nr.10: Vei uita toate aceste reguli, la nastere.

Sursa: Biblioteca secreta




 

miercuri, 5 iunie 2013

MANIFEST pentru ASTAZI




1. ASTAZI  voi fi  FERICIT. Aceasta inseamna ca, urmandu-l pe Abraham Lincoln, voi spune: "Oamenii sunt atat de fericiti, pe cat se hotarasc ei sa fie!". Fericirea vine din interior, stimulentii externi nu au nici o legatura cu asta.

2. ASTAZI  voi lua in considerare doar lucrurile REALE si nu voi cere lumii sa se schimbe conform dorintelor mele. Imi voi lua ca atare familia mea, serviciul meu, soarta mea si ma voi stradui sa fiu concordant cu ele.

3. ASTAZI  voi avea grija de ORGANISMUL meu. Il voi consolida prin exercitii, grija fata de corp si alimentatie corecta. Ma voi opri din impovararea exceselor sala nocive. Vreau sa fac din el o masina ideala pentru executarea nevoilor mele.

4. ASTAZI  voi incerca sa-mi dezvolt INTELIGENTA. Voi incerca sa invat ceva valoros. Voi pune creierul la munca si voi citi ceva care necesita efort mental si concentrare.

5. ASTAZI   voi incerca sa ma concentrez pe imbunatatirea  SUFLETULUI. Pentru a face acest lucru, am nevoie de trei actiuni: voi face cuiva o bucurie, dar fara ca sa stie nimeni; si voi mai face doua lucruri de care mi-e teama si pe care am tot evitat sau amanat sa le fac - "doar pentru formarea profesionala a vointei", cum spunea psihologul si filozoful american William James.

6. ASTAZI  ma voi stradui sa fiu PLACUT  in toate RELATIILE cu OAMENII  cu care voi interactiona. Voi avea grija de aspectul meu, voi incerca sa ma imbrac mai bine, sa vorbesc mai bland si voi fi mai politicos in comportamentul fata de altii, voi fi generos cu laudele, ma voi abtine de la critici si mustrari si, desigur, de la orice "instructiuni" pentru calea cea dreapta.

7. ASTAZI  ma voi stradui sa-mi TRAIESC CLIPA, protejandu-ma de navala tuturor problemelor care vin asupra mea. In cele douasprezece ore voi face lucruri concrete, cele mai importante pentru ziua de azi, pe care le-as fi putut lasa pe mai tarziu si apoi as fi avut regrete pentru toata viata.

8. ASTAZI imi voi face PROGRAMUL ZILEI. Voi scrie resursele de care am nevoie pentru a face un lucru la ora dorita. Posibil sa nu pot urmari cu strictete acest program, dar cel putin ideea lui ma va salva de la doua lucruri rele: graba si indecizia.

9. ASTAZI imi voi acorda o jumatate de ora pentru odihna si RELAXARE. In aceasta jumatate de ora, daca va fi linistita, ma voi gandi la Dumnezeu - acest lucru imi va da vietii un sentiment de perspectiva.

10. ASTAZI  ma voi stradui sa-mi inving orice TEAMA. Nu o sa ma tem sa fiu fericit, o sa elimin frica de a ma bucura de toate lucrurile minunate din aceasta lume; o sa-mi infrunt frica de a iubi oamenii si, de asemenea, de a ma iubi pe mine insumi. Voi gandi si voi actiona ca un om fericit - si ma voi simti FERICIT.

Sursa: StiintaSuccesului.ro (click pe titlu)

sâmbătă, 1 iunie 2013

Problemele oamenilor in varsta sunt adeseori grave, dar rareori interesante...



Dupa o absenta nepermis de lunga din acest prietenos spatiu - am numit blogosfera noastra cea de toate zilele -, cauzata de un amalgam de motive obiectivo-subiective, revin cu speranta ca articolele din blogul meu dedicat vor fi redescoperite de cei carora m-am adresat si care au fost, poate, nedumeriti de subita si lunga mea disparitie.  Well, let' s go!
                                                                 ..............................................................................................

Citesc in aceste zile o carte care, in multe privinte, ma unge la suflet: Prea devreme batran, prea tarziu intelept, scrisa de un psihiatru practician si autor a numeroase scrieri pe teme medicale, Dr.Gordon Livingston, carte aparuta la noi la Editura Humanitas. Unul din capitolele cartii are titlul de mai sus si surprinde multe din ideile pe care le-am mai dezvoltat si eu in articole anterioare, dovedindu-si astfel valabilitatea indiferent de meridian pe acest pamant.

Batranetea este privita de obicei ca vremea drepturilor, spune autorul nostru.  Dupa ani lungi de munca, se presupune ca pensionarul are dreptul la timp liber, la securitate sociala si reduceri de tarife. Insa toate aceste prerogative sunt o  s l a b a  compensatie pentru  statutul depreciat  al oamenilor in varsta. Batranii sunt stigmatizati ca infirmi la minte si la trup. In afara continuarii rolului lor de consumatori, rareori este sustinuta ideea ca batranii ar aduce ceva folositor societatii.

Efortul de a-i izola pe batrani in institutii si comunitati destinate lor demonstreaza - afirma Dr.Livingston - credinta ca de la ei nu putem invata prea multe si reflecta dorinta de a reduce interactiunea cu ei. Lupta cu semnele inaintarii in varsta alimenteaza o industrie cosmetica de 150 miliarde de dolari (N.B. - in S.U.A.), care face sa para aproape insignifiante alte prioritati nationale, cum ar fi educatia, intretinerea autostrazilor sau apararea. Inflorirea chirurgiei plastice, a injectiilor cu botulina si preocuparea la nivel nemaiintalnit fata de riduri si caderea parului, toate acestea sugereaza ca procesul normal de imbatranire starneste in cei mai multi oameni o teama invecinata cu panica.

Lucrul de care ne temem este propriul sfarsit, iar semnele imbatranirii constituie pur si simplu indicii nedorite ale faptului ca suntem muritori. Prin respingerea batranilor si a semnelor noastre de imbatranire reactionam, pur si simplu, la o teama naturala de moarte care a preocupat dintotdeauna omenirea. Aceasta este gluma cosmica. Soarta sau Dumnezeu sau oricine conduce spectacolul acesta pare sa fi spus: "O sa te fac stapan peste toate celelalte forme de viata. DAR  o sa fii singura specie capabila sa-si contemple moartea".

Si care este reactia batranilor la marginalizarea si desconsiderarea manifestate de societate? Sunt furiosi. Nu-i destul ca trebuie sa sufere pierderile care vin o data cu varsta: scaderea atractivitatii sexuale si a entuziasmului, declinul sanatatii, moartea prietenilor vechi, disparitia treptata a acuitatii mentale. Mai trebuie sa faca fata si dispretului pe care societatea il rezerva celor fara putere sau fara un serviciu banos.

Si asa, vaicareala devine "sportul preferat" al batranilor. In lumea noastra complexa, anumitor grupuri le sunt atribuite anumite roluri. De exemplu, treaba tinerilor este sa ne puna la grea incercare pe noi, ceilalti, cu vitezomania, comportamentul zgomotos ori ticuri verbale gen "super", "cool", "marfa", "meserie", etc. Varstnicii nostri par uneori sa existe doar ca sa sacaie tot restul lumii cu incetineala si cu vaicarelile despre problemele lor fizice. Rareori este luata in consideratie ideea ca varstnicii au ceva de oferit tinerilor, din punct de vedere al intelepciunii si al experientei de viata. Motivul: cei mai multi batrani sunt preocupati in principal de plangerile lor egocentrice.

Cand persoanele de varsta medie vorbesc despre parintii lor in varsta o fac adesea cu o senzatie de obligatie amestecata cu descurajare. Batranii devin mai vulnerabili la depresie. Persoanele deprimate tind sa fie egocentrice si iritabile, si sunt o companie neplacuta. De multe ori varstnicilor  li se refuza tratamentul adecvat pentru depresie. Evaluarea medicala este inlocuita cu pseudoexplicatii gen: "Si eu as fi deprimat daca as fi asa batran".

Aceste asteptari reduse de ambele parti au ca rezultat un soi de impas in care varstnicii isi joaca rolul de sursa de nesfarsite bombaneli, in timp ce tinerii asculta in sila si incearca sa-si indeplineasca obligatiile fata de parinti si bunici avand cu ei un contact minim. Traiul separat si mult temuta mutare intr-o institutie pentru ingrijirea batranilor sunt doua semne obisnuite ale excluderii si marginalizarii care insotesc frecvent batranetea.

De fapt, stratificarea societatii pe liniile de varsta este una din impartirile cele mai rigide, depasind adesea separarile produse de educatie, avere si clasa sociala. Relatia dintre generatii este grav afectata de plangerile - insotite adesea de reprosuri inabil mascate ca sunt neglijati - care alcatuiesc conversatia multor varstnici. Exista multi oameni care au ajuns sa urasca apelurile telefonice de la parinti, mai ales raspunsul acestora la intrebarea "Ce mai faci?". Ce poate fi mai putin interesant si mai descurajant decat un pomelnic de junghiuri, dureri si necazuri intestinale, oferit pe tonul morocanos al celor care isi dau seama ca suferintele lor nu pot fi vindecate si se tot agraveaza?

Si acum iata surpriza placuta, esenta de intelepciune pe care ne-o ofera acest vindecator de minti si suflete: consider - spune Dr.Livingston - ca statutul de parinte, de altfel un angajament voluntar, nu implica o obligatie reciproca a celor tineri - de a-si trai viata dupa placul parintilor sau de a ne asculta la nesfarsit protestele despre ravagiile produse de timp. De fapt, sunt de parere - mai afirma medicul psihiatru - ca batranii au datoria sa suporte pierderile aduse de batranete cu maximum de bunavointa si de hotarare si nu sa impuna propriile lor neplaceri celor care / pe care ii iubesc.

Una din principalele sarcini ale parintilor este ca pe tot parcursul vietii lor sa le transmita tinerilor optimism. Orice alte obligatii am avea fata de copiii nostri, convingerea ca putem atinge fericirea in ciuda tuturor vicisitudinilor si nesigurantelor pe care le contine viata este cel mai mare dar care poate trece de la o generatie la alta. La fel ca toate valorile pe care dorim sa le transmitem copiilor  nostri - onestitate, daruire, empatie, respect, sarguinta -, importanta suprema a sperantei se invata din exemple.

"Imbatranirea nu e o treaba pentru fandositi" reprezinta aprecierea corecta a situatiei grele cu care se confrunta batranii intr-o societate obsedata de tinerete. Poate ca obligatia noastra suprema este sa suportam loviturile fizice si psihice care insotesc imbatranirea cu o demnitate ce exclude autocompatimirea.

Iti poti pastra speranta in fata insultelor la adresa individualitatii noastre pe care ni le aduce timpul? Intrucat curajul nu este o virtute distribuita in mod egal nici la tineri, nu ne putem astepta sa se manifeste in mod uniform nici la varstnici. Insa il recunoastem si il pretuim atunci cand il vedem. Capacitatea de a ne contempla netulburati disparitia iminenta ne da sansa de a fi, in cele din urma, viteji.

Daca ne putem pastra buna dispozitie si interesul fata de altii chiar si cand se trage cortina, le oferim un lucru de o valoare inestimabila celor care raman in viata. Prin aceasta ne indeplinim obligatia finala fata de ei si ne exprimam recunostinta pentru darul vietii pe care, fara sa-l meritam, l-am primit si de care ne-am bucurat atata vreme.   
   
 Iata niste idei la care merita sa meditam!